Vă răspunde ALINA BOTEZATU, managing partner al Perspective Group.
Loredana V., din Ploieşti: Am 40 de ani şi am vrut să mă angajez la un site. Însă acolo erau foarte mulţi tineri şi au refuzat să mă angajeze. Cred că sunt discriminată la angajare din cauza vârstei pe care o am. Ce pot să fac pentru a-i convinge pe angajatori că vârsta este doar o impresie greşită şi că sunt foarte bine pregătită pentru job? Vi s-a spus explicit la interviu că nu vă pot angaja pentru că aveţi 40 de ani sau aţi tras singură această concluzie?
Doar pentru că aţi văzut acolo persoane tinere nu înseamnă în mod automat că nu v-ar angaja şi pe dumneavoastră, deşi nu aveţi aceeaşi vârstă. Companiile apreciază în primul rând atitudinea, experienţa şi abilităţile celor care vin la interviu. Vârsta este un criteriu eliminatoriu doar în puţine situaţii. Dacă totuşi vi s-a spus că nu v-au selectat din cauza vârstei trebuie să încercaţi să descoperiţi ce se ascunde în spatele acestui răspuns. Este foarte posibil ca semnificaţia să fie mai adâncă, adică „nu aveţi vârsta potrivită“ să însemne de fapt „nu aveţi atitudinea pe care o dorim noi“.
Nu vă mulţumiţi cu un răspuns succint. Dacă vi se spune că nu aveţi vârsta potrivită întrebaţi-i cum ar trebui să fie persoana pe care şi-o doresc, din punct de vedere al atitudinii, al personalităţii şi al experienţei?
Rugaţi persoana cu care aţi stat de vorbă să vă dea mai multe informaţii chiar dacă nu v-au selectat, explicaţi-i cât este de important pentru dumneavoastră să înţelegeţi care este profilul căutat ca să vă puteţi autoevalua corect şi să ştiţi unde mai aveţi de lucru.
Încercaţi să ajungeţi la cineva care lucrează deja în acele companii şi să vedeţi ce vă mai poate spune, lucruri care să vă ajute. Este foarte util să obţineţi informaţii exact de la sursă, angajaţii cunosc cel mai bine situaţia şi v-ar putea sfătui cel mai bine.
NOTĂ. Aşteptăm întrebările dumneavoastră la adresa joburi@evz.ro sau pe adresa „Evenimentul zilei“, bd. Dimitrie Pompeiu, nr. 6, sector 2, Bucureşti, secţiunea Joburi.