Vă răspunde Alina Botezatu Managing partner la Perspective Group.
Ionela Bărăgău: Care sunt drepturile şi responsabilităţile unei femei însărcinate? Am dreptul la zile libere până nasc? La câte? Dupa nouă luni sunt obligată să stau acasă fix doi ani? Care este minimum de zile pe care-l pot sta acasa? Pot alege la job un program mai scurt? Dupa ce nasc, daca mă întorc mai devreme la serviciu voi fi plătită în plus?
În momentul în care aveţi confirmarea de la medic că sunteţi însărcinată şi aveţi siguranţa că sarcina decurge normal, trebuie să înmânaţi la resurse umane sau şefului direct (dacă nu există departament de HR) o hârtie scrisă de dumneavoastră în care să anunţaţi că sunteţi însărcinată.
Este de dorit să ataşaţi la acea hârtie şi acte doveditoare care atestă prezenţa sarcini (de la ginecolog sau de la medicul de familie) şi starea fiziologică de sănătate. În cazul unei sarcini cu grad de risc aveţi obligaţia să aduceţi hârtii în acest sens şi angajatorul va trebui să ia anumite măsuri pentru a garanta gravidei drepturile prin lege.
Concediul de maternitate se acordă în maximum 126 de zile (fracţionat după cum vrea angajatul). Minimum obligatoriu pentru postanal este de 42 de zile. Concediul de maternitate este acel concediu de care pot beneficia angajatele înainte şi după naştere, în condiţiile în care au contribuit la fondul naţional de asigurări de sănătate, cu plata unei indemnizaţii aferente.
În a 43-a zi începe perioada de creştere a copilului, plătită de la stat dacă se depune dosarul în 60 de zile de la naşterea copilului. Mămicile sau chiar şi tăticii care au în creştere un copil, dar revin la serviciu înainte de împlinirea vârstei de doi ani a copilului, respectiv trei ani în cazul copilului cu handicap, pot beneficia potrivit legii, de 100 de lei/lună.
Ministerul Muncii ar putea modifica legislaţia privind indemnizaţia de creştere a copilului. Proiectul de act normativ prevede că mamele care vor decide să se întoarcă mai repede la muncă ar putea primi în plus 30 la sută din salariul primit pentru creşterea copilului. Ordonanţa de urgenţa a guvernului 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, reglementează faptul că persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor codului fiscal, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la trei ani.
Indemnizaţia lunară pentru persoanele aflate în această situaţie este de de 85 la suta din veniturile pe care le-au realizat în ultimile 12 luni, dar nu mai mică de 600 lei. Angajatorii sunt obligaţi să acorde salariatelor care alăptează, în cursul programului de lucru, două pauze pentru alăptare de câte o oră fiecare, până la împlinirea vârstei de un an a copilului. În aceste pauze se include şi timpul necesar deplasării dus-întors de la locul în care se găseşte copilul. La cererea mamei, pauzele pentru alăptare vor fi înlocuite cu reducerea duratei normale a timpului său de muncă cu două ore zilnic.