CONSILIERE: Ce spun la „Unde te vezi peste 5 ani”?

CONSILIERE: Ce spun la „Unde te vezi peste 5 ani”?

Vă răspunde Alina Botezatu, managing partner al Perspective Group, din Bucureşti.

ANDREEA, 22 DE ANI, DIN SLATINA: Am primul meu interviu de angajare pentru un post de secretară. Aş vrea să-mi spuneţi cum trebuie să mă comport şi ce trebuie să spun la întâlnirea cu recrutorul, ca să-mi cresc şansele de reuşită. Ce să răspund la „Unde te vezi peste cinci ani”? Legat de salariu, cât să cer? În primul rand, ar trebui să vă aşteptaţi la întrebări care să vă evidenţieze calităţile organizatorice şi administrative, care sunt esenţiale pentru acest post. Orice experienţă referitoare la acestea este relevantă. Puteţi da exemple de acţiuni de voluntariat în care aţi fost implicată, diverse proiecte pentru şcoală ori facultate, în care a trebuit să organizaţi diferite evenimente.

Intervievatorii pun preţ pe seriozitate, comunicativitate şi dorin ţa de învăţare, aşa că este important să adoptaţi o ţinută care să exprime toate acestea. Pentru mai multă încredere şi pentru a mai atenua din emoţii, aveţi grijă să vă documentaţi înainte de interviu cu privire la istoricul companiei.

Luaţi-vă timp pentru a ajunge la interviu, ca stresul întârzierii să nu vă accentueze emoţiile. Ca să fiţi relaxată, controlaţi-vă respi raţia (inspiraţi adânc) şi gândiţi-vă la lucruri pozitive. Astfel vă va fi mai uşor să vă concentraţi şi să răspundeţi la întrebări cât mai exact şi fluent. Nu este obligatoriu să vi se pună întrebarea „Unde vă vedeţi peste cinci ani?”. Dacă totuşi primiţi această întrebare, gândiţi-vă la planurile de viitor, la ceea ce vă doriţi să faceţi, care este direcţia pe care vreţi să o urmaţi în carieră şi ce obiective v-aţi stabilit pentru următoarea perioa dă. Cât despre experienţă, nu trebuie să minţiţi, pentru că oricum acest lucru va ieşi la iveală atunci când veţi fi pusă într-o situaţie mai dificilă. Cel mai bine ar fi să motivaţi faptul pentru care nu aţi lucrat până acum şi să vă expuneţi dorinţa de a învăţa. Astfel, vă va fi apre ciată şi sinceritatea, şi veţi beneficia şi de un training pentru ca începutul să fie mai uşor.

Despre partea salarială, vă puteţi informa din mai multe surse (de pe site-urile de specialitate, diverse forumuri, de la prieteni), ca să aveţi o idee despre ofertă. Fiţi flexibilă şi oferiţi o sumă orientativă.

Ne puteți urmări și pe Google News