Numire controversată la Institutul pentru Sănătatea Mamei și Copilului. Salariu uriaș pentru postul de manager

Ministerul Sănătății a încheiat cu consiliera secretarului de stat Althamer un contract de management, deși există două contestații și un prim proces pe rol, după un concurs cu cântec desfășurat în luna august, relatează dcnews.ro.

Prof. Claudia Mehedințu a fost numită vineri în funcția de manager al Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului (din structura căruia fac parte maternitatea Polizu și spitalul de pediatrie Emilia Irza). Aceasta va avea un salariu de 18.409 lei lunar.

Potrvit sursei menționate, graba cu care s-a făcut semnarea contractului ar putea avea ca motivație tocmai descurajarea contestatarilor, prin semnalul transmis de la vârful sistemului sanitar. Riscul este ca acțiunile în Justiție să continue, iar dacă au succes să fie pusă în discuție suma care rezultă în urma achitării lunare a 18.409 lei, salariul stabilit noului manager în urma unui concurs desfășurat în afara regulamentului.

Ministerul Sănătății nu poate spune că nu a avut cunoștință de situația de la INSMC

Managerul interimar al Institutului, Georgios Katsiaounas, a cerut suspendarea concursului, până la clarificarea aspectelor legale, semnalând mai multe nereguli în organizarea acestuia. Dr. Katsiaounas, candidat la rândul său, arată că a fost modificată de două ori componența Comisiei de contestații, între probele de concurs, cu toate că Regulamentul, în vigoare din 2016, stabilește că aceste comisii trebuie stabilite cu 30 de zile înainte de data examenului.

Membrii comisiei de Concurs nu au depus declarațiile de imparțialitate în termenul legal de trei zile, susține dr. Katsiaounas în memoriul trimis la ministerul Sănătății. De altfel nici nu aveau cum....unii fiind numiți în ultimul moment. Pe de altă parte, nici nu pot fi ”foarte” imparțiali colegii din Minister ai doamnei consilier de ministru, sau decanul Facultății de Medicină, care odată la patru ani îi cere votul doamnei profesor. Ori managerul interimar al altui Institut, care peste o săptămână urma să dea examen de manager chiar cu… reprezentanta ministerului în comisia de concurs de la INSMC.

Dr. Brezan și a dr. Katsiaounas, eliminaţi din concurs pe motiv că au scris prea mult în proiectul de management

De remarcat că examenul nu a fost tranșat de comisia de concurs, care a acordat cea mai mare notă doctorului Florin Brezan, ci de comisia de contestații, ai căror membri au fost schimbați de două ori, în timpul competiției. Această comisie de contestații a decis eliminarea din concurs a dr. Brezan și a dr. Katsiaounas, pe motiv că au scris prea mult în proiectul de management. Ca urmare, consiliera ministrului a fost singurul candidat rămas în cursă, așa că nota nu a mai fost importantă, fiind declarată câștigătoare.

”Anularea examenului ar crea situații nasoale în spital”

Membrii Consiliului de Administrație și-au pus chiar ei problema legalității, atunci când au decis înlocuirea unui ”arbitru” în timpul jocului. Consiliul de Administrație al INSMC a organizat o ședință online, după ce unul dintre membrii comisiei de contestații și-a dat demisia.

Ei au analizat două variante: anularea concursului, pentru că nu se putea respecta regulamentul, sau înlocuirea cu un alt director de spital. Președinte al CA și director în Ministerul Sănătății, dr. Magdalena Ciobanu, a recunoscut că riscul înlocuirii unui arbitru în timpul jocului este anularea concursului în instanță.

Numirea unui alt membru în Comisie ar avea însă avantaje, a explicat președintele CA, și anume ”titularizarea unui manager cu toate avantajele pe care le are asigurarea conducerii Institutului în baza unui contract de management încheiat cu Ministrul Sănătății”.

Tot ce nu este interzis, este permis

Unul dintre membrii CA, aflat în drum spre mare, a fost contactat telefonic, exprimându-și părerea că ”e de preferat înlocuirea membrului care s-a retras, întrucât prin anularea examenului s-ar crea situații nasoale în spital”.

Jurista institutului a informat Consiliul că Ordinul Ministrului (regulamentul de concurs-n.red.) ”nu prevede posibilitatea înlocuirii unui membru al comisiei” și deci există riscul contestării unei astfel de decizii. Dar, a spus ulterior jurista, tot ce nu este interzis, este permis.

Votul în CA a fost, în final, în favoarea înlocuirii membrului care și-a dat demisia. Consiliul s-a confruntat, însă, cu o a doua problemă: și persoana pe care a numit-o a refuzat să facă parte din Comisia de contestații, așa că aceasta a fost schimbată din nou, cu trei zile înainte de examen.

Ministrul Althamer nu a răspuns întrebărilor DCNews, fiind bine-cunoscută transparența de care dă dovadă echipa lui Vlad Voiculescu în relația cu presa care nu îi ridică osanale sau nu îi face campanie electorală.