Politicianul și afaceristul Mircea Manolache – fost prim-vicepreședinte UNPR Iași și patron al unei firme de taxi – este acuzat de o femeie că a lovit-o cu bestialitate.
Incidentul ar fi avut loc sâmbătă la amiază, chiar la service-ul auto patronat de politician. Scena a fost filmată. Potrivit www.bzi.ro, ieșeanca este hotărâtă să facă o plângere penală la poliție, susținând că este victima actelor de violență comise de Mircea Manolache.
Zgâriată și izbită cu bestialitate
„Am dus mașina în service prin asigurarea auto, în urma cu mai multe săptămâni. Era necesară vopsirea barei din spate a mașinii. După mai multe săptămâni în care nu am primit niciun răspuns de la service, am sunat să văd ce se întâmplă. Cei de acolo au spus ca să vin peste câteva zile, apoi iar m-au amânat și tot așa. Astăzi (sâmbătă - n. red.) am venit să văd personal ce se întâmplă. Deși trebuia aplicată doar vopsea pe bara din față, am găsit mașina desfăcută în service, cu bordul desfăcut și mai multe piese desprinse. I-am întrebat pe mecanici de ce este desfăcută mașina, nimeni nu a spus nimic și am cerut să vorbesc cu șeful de service.
Între timp a apărut această persoană în fața mea, despre care am aflat mai apoi că îl cheamă Mircea Manolache și este consilier județean. A început să țipe la mine, să mă facă în toate felurile, să îmi iau mașina de acolo, iar eu când am văzut asta, am deschis telefonul să-l filmez. Apoi a sărit pur și simplu pe mine, mi-a smuls telefonul, m-a zgâriat pe mâini, m-a apucat și m-a lovit cu sălbăticie în cap”, a povestit ieșeanca.
I-a amenințat soțul!
Finalmente, victima a reușit să surprindă cu camera video o parte din scena respectivă. Filmarea ne prezintă chiar momentul în care consilierul județean Mircea Manolache s-a apropiat nervos de ieșeancă, iar pumnii în cap receptați de aceasta cutremură vizibil imaginea. Femeia este hotărâtă să facă plângere penală la poliție împotriva lui Manolache, pe care îl acuză că, după ce a bătut-o cu pumnii în cap, i-ar fi amenințat și soțul. Manolache nu a putut fi contactat pentru a-și spune punctul de vedere.
A accidentat un polițist și a fugit de la locul faptei
Facem precizarea că Mircea Manolache este protagonistul unui dosar penal pentru vătămare corporală și fugă de la locul accidentului, după ce, în 2016, a intrat pe contrasens, a refuzat să oprească la solicitarea autoritățillor, a accidentat un polițist și s-a făcut nevăzut la bordul jeepului său de fițe. Accidentul rutier a avut loc în zona Mănăstirii Golia, iar Mircea Manolache a fost identificat fiindcă polițistul accidentat (care a suferit o contuzie în urma acroșării) a reținut numărul de înmatriculare al bolidului.