Connect-R și Dumnezeu

O lecție de viață neașteptată au primit fanii de la Connect-R, duminica aceasta. Artistul care a cucerit topurile cu muzica lui, dovedește cât e de profund și care e crezul lui de viață.

Ștefan Relu Mihalache, după cum apare în cartea de identitate, Connect-R și-a început cariera la vârsta de 8 ani ca dansator, apoi la 15 ani a descoperit hip-hopul, stil care a devenit una dintre marile pasiuni ale lui Connect-R. A intrat prima oară într-un studio în 1997, cu ocazia înregistrării primei sale piese, „Observ”, iar două din hiturile sale încă se fredonează în vervă – „Vara nu dorm” sau ”Dă-te-n dragostea mea”.

La trei ani distanță, Connect R și Misha spun de ce au divorțat. Cei doi au o fetiță și s-au separat în 2017. Vestea s-a aflat abia peste un an. Între timp, cei doi artiști au păstrat o relație bună de dragul copilului. „Cea mai mare lecție pe care am învățat-o este să nu ții de o relație sau de o prietenie doar pentru amintiri sau pentru că știi de mult timp o persoană. Dacă ei nu acționează cum trebuie, atunci lasă-i să plece”, a fost mesajul postat luna trecută de Misha.

Duminică, Connect -R a ales să își arate latura profundă. El a vorbit despre singurătate. Mesajul e emoționant.

Citiți articolul integral în Rețete și vedete.