Congresul „picioarelor rupte” în PSD. Mihai Tudose, tras pe linie moartă

Congresul „picioarelor rupte” în PSD. Mihai Tudose, tras pe linie moartă

Fostul prim-ministru Mihai Tudose se retrage din conducerea PSD printr-un gest care amintește de o celebră piesă de teatru din 1783

După ce PSD i-a retras sprijinul politic, pe 15 ianuarie 2018, Tudose și-a dat demisia din fruntea Guvernului și le-a spus jurnaliștilor că rămane vicepreședinte PSD. „Sunt vicepreședinte și înțeleg că locul nu este amenințat”, afirma acesta. Colegii s-au declarat atunci bucuroși că Tudose rămâne în echipă. „Este un coleg de partid, rămâne vicepreşedinte al partidului şi mă bucură foarte mult acest lucru”, spunea la acea vreme vicepreședintele PSD Lia Olguța Vasilescu.

Astfel, Tudose a continuat să participe la toate ședințele PSD care au urmat detronării sale, în calitate de vicepreședinte, unde a afișat o atitudine relaxată și a făcut glume. „Dom’le, m-am apucat de citit. Citim, (vedem - n.r.) filme..., chestii din astea”, a spus el, întrebat ce face după ce nu mai e premier. „Acum sunt deputat și mi-e bine. Mi-am redescoperit biblioteca”, a adău gat acesta.

Declin

Ne puteți urmări și pe Google News

Tudose a anunțat, ieri, că nu va candida la nicio funcție în Congresul extraordinar al PSD din 10 martie și va pierde, astfel, funcția din conducerea partidului. Fotoliul de vicepreședinte național al PSD era ultima poziție de „vârf” la care mai avea acces Tudose în partid.

El nu a mai fost cooptat în noul Guvern PSD Viorica Dăncilă și nu a primit o funcție în conducerea Camerei Deputaților. De asemenea, PSD nu l-a instalat pe Tudose înapoi în fruntea Comisiei Economice a Camerei Deputaților, pe care o conducea de peste zece ani, dar pe care a abandonat-o ca să fie premier.

În teritoriu, Tudose rămâne și fără șefia organizației județene PSD Brăila, condusă interimar de senatorul PSD Ion Rotaru. Tudose demisionase din fruntea PSD Bră- ila pentru că Statutul partidului îi interzicea să fie și vicepreședinte național și președinte al unei organizații județene.

Tudose va rămâne, după Congresul PSD, deputat.

Maurul

„Consider că mi-am făcut datoria timp de două ture de alegeri. Este timpul să las locul unei alte echipe”, a explicat ieri Tudose, pentru știripesurse.ro, de ce nu candidează la Congres. Declarația acestuia amintește de expresia „Maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să plece”, asociată cu piesa de teatru „Conjurația lui Fiesco la Genova”, o tragedie în cinci acte.

Pusă în scenă pentru prima oară în 1783, la Bonn, piesa semnată de germanul Friedrich Schiller descrie setea de putere a unor nobili care conspiră unii împotriva altora și încearcă să-și asasineze rivalii. Citatul îi aparține personajului Muley Hassan, un maur tunisian angajat de un conte să-și lichideze oponenții.

Lista neagră

Pe lângă Mihai Tudose, pe lista perdanților de la Congresul PSD se află și alți foști și actuali miniștri. Ministrul Fondurilor UE, Rovana Plumb, și ministrul pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, au anunțat deja că nu-și vor depune candidaturile pentru un nou mandat de vicepreședinte al partidului.

Fostul ministru al Culturii, Ioan Vulpescu, fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, și deputatul Georgian Pop, toți trei actuali vicepreședinți, au șanse extrem de reduse să mai prindă un loc în conducerea formațiunii pentru că sunt membri PSD București și regiunea București-Ilfov ia în calcul să-i propună vicepreședinți pe primarul Capitalei, Gabriela Firea, și pe primarul sectorului 3, Robert Negoiță.

„Deputatul-mitralier Deputatul-mitralieră” acuzăepurări comuniste

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu (foto), poreclit „Mitralieră”, a spus ieri că decizia Comitetului Executiv Național al PSD de a interzice alegerea a mai mult de doi vicepreședinți ai partidului dintr-o regiune de dezvoltare este „nestatutară şi neconstituţională”.

„S-a restricţionat şi ne-a fost interzisă candidatura membrilor de partid care vor să candideze. Măcar acum patru ani s-au folosit liste, unele tăiate cu cei care nu trebuiau să ajungă vicepreşedinţi şi altele bifate cu cei care trebuiau să ajungă vicepreşedinţi. Acum s-a întâmplat o chestiune mult mai gravă”, a spus el.

Farsă

Rădulescu a depus o contestație la partid, vrea ca aceasta să fie discutată în cadrul Congresului și afirmă că este gata să meargă în instanță. El a spus că prin sistemul de alegeri stabilit în PSD nu vor putea candida mai mulţi „membri importanţi” ai partidului. „Deci, după părerea mea, aceste alegeri reprezintă o farsă, pentru că - să o spunem pe româneşte - sunt de fapt nişte numiri în funcţie şi nu sunt de fapt alegeri. În PSD nu s-a întâmplat în ultimii 27 de ani o farsă mai mare ca asta”, a adăugat acesta.

Rădulescu a spus că decizia Comitetului Excutiv îi aminteşte „de anii ’50, de pe vremea epurărilor comuniste, când, dacă nu erau doriţi anumiţi oameni care erau mai vocali în partid, se stabileau nişte regulamente”.

Surpriză

Fostul ministru al Sănătății, vicepreședintele PSD Nicolae Bănicioiu (foto), și-a depus ieri candidatura pentru funcția de președinte executiv al PSD, a doua poziție din ierarhia partidului. În cazul în care președintele PSD nu-și mai poate exercita funcția, președintele executiv preia interimar conducerea partidului. Bănicioiu a zis că vrea, dacă va fi ales, „ca PSD-ul să răspundă tuturor întrebărilor din societatea românească”.

El a recunoscut că nu vorbește cu președintele partidului, Liviu Dragnea. „E reciprocă chestia asta”, a zis Bănicioiu, un apropiat al fostului premier și lider PSD Victor Ponta. Întrebat ce părere are Dragnea despre candidatura sa, Bănicioiu a zis ieri că este membru de partid din 2004 și a trecut „prin toate etapele” politice. „Domnul Dragnea cred că are o părere foarte bună. Nu văd de ce nu ar avea o părere foarte bună. Suntem colegi vechi de partid”, a spus acesta.

Organizațiile județene PSD Dolj, Mehedinți și Bacău îl susțin pentru funcția de președinte executiv PSD pe secretarul general al partidului, Marian Neacșu, însă acesta nu a anunțat dacă și-a depus candidatura. De asemenea, actualul președinte executiv al PSD, Niculae Bădălău, nu a anunțat dacă mai candidează pentru un nou mandat.