Conflictul stă să izbucnească. Serbia și-a plasat forțele de securitate la granița cu Kosovo

Conflictul stă să izbucnească. Serbia și-a plasat forțele de securitate la granița cu KosovoSerbia / Sursa: Allexxandar | Dreamstime.com

Forțele de securitate sârbe de la granița cu Kosovo sunt „pregătire pentru luptă”. Ordinul a fost dat de ministrul de interne al Serbiei, Bratislav Gasic, care a declarat că acționează la instrucțiunile președintelui Aleksandar Vucic, astfel încât „să fie luate toate măsurile pentru a proteja poporul sârb din Kosovo”.

Această decizie vine după mai multe săptămâni în care au fost escaladate tensiunile dintre cele două părți, etnicii sârbi susținând că sunt hărțuiți de etnicii albanezi din Kosovo. Războiul din Kosovo s-a încheiat în 1999, prin intervenția NATO.

Pregătiri de luptă

Kosovo și-a declarat independența în 2008, dar Serbia refuză să recunoască acest lucru și a avertizat, în mod repetat, că îi va proteja pe sârbi „prin toate mijloacele posibile”, în cazul în care sunt atacați. Luna trecută, primarii, judecătorii și ofițerii de poliție sârbi, din nordul Kosovo, au demisionat în semn de protest față de decizia guvernului de a înlocui plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor eliberate de Serbia cu altele emise de Pristina.

Mii de sârbi au protestat luna aceasta cerând guvernului albanez să retragă poliția din nordul țării. Începând cu 10 decembrie, sârbii au făcut mai multe blocaje rutiere în regiunea de nord a Kosovo, unde locuiesc aproximativ 50.000 dintre ei.

Medierea conflictului

Duminică, a avut loc o altercație în apropierea unei grupări NATO care avea ca misiune menținerea păcii, într-unul din orașele din nord. Deși nu au existat victime, NATO a spus că va investiga această acțiune. 

Uniunea Europeană a încercat să medieze cele două părți, iar Serbia, care a fost susținută de Rusia, a acceptat să aibă loc negocieri pentru a remedia conflictul, potrivit Sky News. 

Ne puteți urmări și pe Google News