Conflictul mocnit dintre Theo Rose și Smiley. Artista i-a trântit ușa în nas

Theo Rose și Smiley au o relație de prietenie de ceva vreme, favorizată și de faptul că sunt colegi la emisiunea Românii au talent. La începutul carierei, cântăreața a dorit să colaboreze cu casa de producție a lui Smiley, însă i s-a pus o condiție imposibilă.

În cadrul podcastului lui Gojira, Theo Rose a dat detalii despre prima sa întâlnire cu Smiley. În urmă cu patru ani, jurata de la Vocea României și-a lansat prima piesă alături de casa de producție a acestuia, HaHaHa Production. Chiar dacă colaborarea a fost bună, la început a existat o dispută, care ar fi putut să afecteze prietenia juraților PRO TV.

În prezent Theo Rose și Smiley au o relație armonioasă. Cei doi sunt colegi la același post de televiziune, împărțind același scaun la Vocea României. În spatele unei prietenii de durată, a existat însă o mică neînțelegere.

Interdicție timp de un an

Aflată mai pe la începutul carierei, artista devenită recent mamă alături de regizorul Anghel Damian a venit să negocieze un contract, însă a primit un răspuns surprinzător.

„Mi s-a spus așa: „Dacă vii aici, la noi, un an de zile nu ai cum să lansezi nimic”, după ce eu fiersesem că nu mai aveam ceva scos de mult timp. N-am cum să scot un an de zile, am zis ok, da, bine, măcar lucrez în timpul ăsta, câștig pe altă parte. Problema n-a fost atunci, problema a fost la final de tot”,  a mărturisit Theo Rose în cadrul podcastului Aproximativ Discuții realizat de Gojira.

Un an de pauză ar fi însemnat însă enorm în parcursul carierei sale, deci Theodora Maria Diaconu, cu numele de scenă Theo Rose, și-a spus punctul de vedere sincer.

„Hai că ne auzim și nu ne-am mai auzit”

Angajații lui Smiley s-au deovedit receptivi, dar cântăreața nu a agreat abordarea acestora și a refuzat colaborarea.

„După ce m-am deschis, le-am zis sincer în ce perioadă mă aflu și ce simt eu, în legătură cu cariera mea și cu ce vreau eu să urmeze pentru mine și de ce m-am mai lovit înainte. Și când am ieșit, m-a bătut așa pe umeri și mi-a zis: „Te primim”. Din start la mine s-a decuplat treaba. Păi cum mă primiți, că dacă m-ați chemat normal ar fi să zică „Da, hai să lucrăm”, dar exprimarea a fost „Te primim” și am zis bine, hai că ne auzim și nu ne-am mai auzit”, a povestit Theo Rose în cadrul podcastului menționat.