România. Un scandal uriaș a „învăluit” Casa Iubirii. Două concurente și-au adresat cuvinte greu de reprodus. Julia a acuzat-o pe Roberta că ar fi lovit-o, iar de aici a pornit un conflict în adevăratul sens al cuvântului.
Scandal între fete la Casa Iubirii
Scandal monstru în Casa Iubiri. Roberta a fost acuzată că și-a lovit intenționat una din colege, însă concurenta a negat cu vehemență folosind cuvinte nu tocmai demne pentru o domnișoară. Concret, Roberta a lovit-o pe Julia cu umărul, după care a început să râdă.
La rândul ei, Julia „victimăvic”, nu a rămas impasibilă. I-a adresat „agresoarei” o întrebare retorică: Te împiedici, nu te ții bine pe picioare?”. Confruntată cu aceste acuzații, Roberta a negat totul. Cine se împiedică măi? Doamne ferește, Julia, cât poți să exagerezi”, a replicat concurenta de la Casa Iubirii.
Un exemplu de așa nu
Schimbul de replici de la Casa Iubirii a continuat până în punctul în care dialogul s-a transformat într-un conflict în toată regula. Concret, Roberta a fost scoasă din munți pentru că Julia s-a folosit de o vulnerabilitate medicală pentru a jigni. Cea dintâi s-a confruntat în ultima perioadă cu mai multe atacuri de panică.
„Ne-am atins una de alta și a murit, a leșinat. Săraca, e ceva. O deranjează prezența mea maxim, înseamnă că sunt importantă”, a continuat Julia, spre nemulțumirea Robertei. În final, Roberta a fost cea care a avut ultimul cuvânt.
Cine a câștigat conflictul din Casa Iubirii
Concurenta de la Casa Iubirii a încheiat conflictul pe principiul „cel deștept” cedează primul, doar că o versiune ușor adaptată în funcție de context. Cu alte cuvinte, Roberta s-a erijat în persoana superioară care nu dorește să coboare la nivelul celeilalte concurente din Casa Iubirii, concurentă care, spune Roberta, nu înțelege nimic din ce se întâmplă Casă.
„Îmi spune ea mie de atacuri de panică, ce femeie! N-am la cine să mă cobor că e sub nivelul mării.(…) Ea își bate joc, nu i-aș dori să aibă atacuri de panică. Ce să-i ceri lui Julia, pe bune”, a mai spus Roberta.