„S-a confirmat că SRI și Kovesi au distrus mediul de afaceri din România”. Acuzații grele din Statele Unite ale Americii

Marți, a apărut în presă un document intitulat „Planul Comun de Măsuri pentru eficientizarea activității de prevenire și combatere a evaziunii fiscale”, semnat în anul 2012, care instituia activități de monitorizare și supraveghere asupra unor persoane fizice și societăți comerciale care ar fi avut „potențial de evaziune fiscală”. În acest context, actul semnat de actuala șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, în calitatea sa de Procuror General al României, și fostul director la SRI, George Maior, pe vremea când îndeplinea această funcție de conducere, a fost aspru criticat de președintele Coaliţiei românilor din SUA, Chris Terhes.

Terhes a scris un mesaj pe rețeaua de socializare Facebook prin care explica punctele principale care ar trebui reținute, în opinia sa, din actul semnat de Ministerul Public, prin Kovesi, Ministerul Finanțelor, prin ministrul Gheorghe Ialomițeanu, SRI, prin Maior, Ministerul de Interne, prin ministrul Traian Igaș și Ministerul Justiției, prin secretarul de stat Alina Bica (semnând în locul ministrului Justiției, Cătălin Predoiu).

 

„S-a confirmat ceea ce am spus inca din 2015, ca SRI si Kovesi au distrus mediul de afaceri din Romania. Acum se vede ca acest lucru s-a facut si cu mana lui Catalin Predoiu, care si-a compromis iremediabil cariera politica.

Pe data de 22 martie a aparut in presa o copie a "Planului Comun de Masuri pentru eficientizarea activitatii de prevenire si combatere a evaziunii fiscale" semnat in ianuarie 2012 intre Ministerul de Interne (Constantin Traian Igas), Ministerul Public (Laura Codruta Kovesi), SRI (George Maior), Ministerul Finantelor Publice (Gheorghe Ialomiteanu) si Ministerul Justitiei (Catalin Predoiu).

"Monitorizarea contribuabililor cu potential de evaziune si frauda fiscala ridicat, a societatilor comerciale nou infiintate, clarificarea aspectelor practice rezultate in ultima perioada din activitatea de colectare a taxelor si impozitelor si intensificarea cooperarii interinstitutionale prin acordarea accesului la bazele de date specifice gestionate de catre institutiile de aplicare a legii cu atributii in domeniu si realizarea actiunilor comune pe cele 9 domenii prioritare de inverventie, impun adoptarea de masuri conjugate ale institutiilor de aplicare a legii nominalizate de HCSAT 69/2010", se spune in introducerea Planului Comun de Masuri.

Iata cum, din nou, printr-o hotarare a CSAT care e secreta s-au trasat atributii acestor "organe" pentru a face ceea ce nu aveau prevazut in lege.

Care a fost rezultatul acestui "plan comun de masuri"?

1. SUTE DE MII de firme mici si mijlocii falimentate si inchise, ceea ce a condus la milioane de someri, dintre care cei mai multi au trebuit sa ia calea strainatatii sa-si poata gasi un rost. Impactul negativ asupra societatii este iremediabil: sute de mii de familii distruse, copii care cresc fara cel putin unul dintre parinti, romani care au plecat si nu se mai intorc.

2. Securistii si-au protejat propriile firme care faceau evaziunea cea mai mare. Rezultatul a fost ca, dupa ce s-au inchis sute de mii de firme, rata colectarii de taxe a scazut pentru ca firmele ramase nu plateau taxe oricum.

3. Dupa ce a devenit Ponta premier, au fost detasari SUTE (!!!!!) de agenti SRI direct in ANAF, ca sa supravegheze actiunea de sugrumare a firmelor private mici si mijlocii.

4. S-a compromis nu doar capitalul romanesc, dar insasi economia romaneasca. Asa s-a ajuns ca in acest moment Romania mai mult consuma (din import, evident) decat produce. De exemplu, Romania exporta grau dar importa paine, buscuiti si macaroane. Romania exporta materie prima, pentru ca nu are capacitatea sa o prelucreze, si importa bunuri prelucrate in alta parte la care se adauga plus valoare. Exporta busteni si importa mobila.

5. Din 2012 pana in prezent s-a compromis exportul romanesc. In afara de Dacia si Bitdefender, stiti vreo firma romaneasca care sa vanda in masa ceva produs romanesc peste hotare?

Orice lider politic normal la cap, indiferent ca e de dreapta sau de stanga, pune accentul pe stimularea firmelor mici si mijlocii, pentru ca acestea sunt cele care tin economia si angajeaza cei mai multi oameni.

In Romania s-a mers pe sugrumarea acestor firme, pe protejarea firmelor Noii Securitati si pe cele cu capital strain, protejate de ambasade, incat romanii au ajuns fie sa munceasca pentru straini (in Romania sau afara), fie sa munceasca pentru stat.

Realitatea practica e ca, in afara de a pleca la lucru in strainatate ori sa se angajeze la stat, sa taie frunza la caini, ce sanse are cineva sa-si faca firma in Romania si sa prospere in conditiile in care toate aceste "organe" sunt cu cizma pe gatul antreprenorilor inca de cand isi fac firma?

Halucinant este ca acest "plan comun de masuri" tintea si firme nou infiintate, adica acele firme care nu doar ca nu aveau cum face evaziune, fiind la inceput, dar care aveau infuzie de capital privat.

Adica omul vine cu banii lui de-acasa sa-si faca firma, sa dea de lucru la alti oameni, si "organele" il prezuma deja evazionist.

Ia intrebati-va prietenii care si-au facut firma cum venea controlul peste ei la cateva saptamani si le gasea ceva numai sa le dea amenda. Cand antreprenorul zicea ca e la inceput, sa-l ierte ori sa-i dea avertisment, "organul" zicea sa nu se planga ca are bani, doar de aia si-a facut firma.

In loc ca statul sa fi ajutat aceste firme sa se puna pe picioare si sa ofere de lucru la oameni, le sugruma din fasa.

Dintre toti care au semnat acest absolut odios document, singurul care mai e in politica e Catalin Predoiu. Cu acest document, cariera politica a lui Predoiu s-a terminat”, a scris preotul Terheș.