„O curvă. Dacă nu-i plăcea, nu aștepta trei luni să depună plângere”. Acesta este un comentariu lăsat, culmea, de o femeie la un articol postat pe Facebook în care era relatat cazul agresiunii sexuale a preotului Visarion Alexa împotriva unei enoriașe care se spovedea de foarte mult timp la acesta.
Genul acesta de opinie exprimată sentenţios folosind cuvinte foarte dure trădează mai mult decât îndoială în varianta prezentată public despre incidentul în cauză. Arată o stare de tensiune care există în societate marcată de incapacitatea pentru minimă empatie faţă de celălalt, o neîncredere generalizată în instituţiile statului şi o desensibilizare în faţa unor fapte care altă dată ar fi şocat societatea.
Cum spunea filosoful francez Jean Paul Sartre, „l’enfer c’est les autres” (infernul sunt ceilalţi) în celebra sa piesă de teatru „Cu uşile închise” (Huis clos). De altfel, nu e prima dată când constat această degradare – îmi aduc aminte că se găsiseră, în urmă cu şapte ani, şi apărători ai celor opt violatori din Vaslui care au batjocorit o fată până la leşin, au stropit-o cu ţuică să o trezească şi au violat-o din nou.
Mă întreb ce fel de oameni mai suntem și cât de mult ne mai pasă de semenii noștri, către ce drum ne îndreptăm și ce consecințe ar mai putea produce această lipsă de empatie.
Revenind la cazul agresiunii sexuale a părintelui Visarion Alexa, aş spune că problema are trei paliere:
1) Dimensiunea educaţională/civilizaţională în care şcoala ar trebui să facă eforturi (la orele de dirigenţie, de educaţie civică şi de dezvoltare personală) să-i înveţe pe copiii de azi (adulţii de mâine) că o femeie are fix aceleaşi drepturi ca un bărbat şi poate să facă exact aceleaşi lucruri.
Evident, această învăţătură trebuie să vină şi în familie: nu numai băieţii să fie învăţaţi să se oprească atunci când li se spune „nu”, dar şi fetele ar trebuie să ştie că pot să spună oricând „nu”;
2) Palierul instituţional unde există tendinţa de a se băga adesea gunoiul sub preş şi de a se ascunde semnele acestui misoginism sistemic. Lipseşte puterea exemplului – ca dovadă că, de departe, clasa politică românească este cea mai masculinizată, fiind foarte aproape să avem un Guvern fără femei;
3) Dimensiunea legislativă, acolo unde există deficite semnificative în tratarea acestor agresiuni cu tentă sexuală. Sunt cazuri bine documentate de presă în care violatori sau persoane care au întreţinut acte sexuale cu minore uneori sub 14 ani au sfârşit prin a obţine condamnări cu suspendare. Unui primar din Prahova a trebui să i se anuleze mandatul în instanţă după ce a câştigat a doua oară funcţia chiar în contextul unei condamnări definitive cu suspendare pentru acte sexuale cu o minoră.
În Spania, în urmă cu doar o lună, după un caz de tip Vaslui (viol în grup petrecut în 2016), a fost adoptată o legislaţie de tipul „doar da înseamnă da” prin care este nevoie de un consimţământ explicit al partenerilor pentru actul sexual, acordul nefiind asumat implicit sau prin tăcere. Acest lucru s-a realizat în urma unei campanii denumite „Yo te creo” (eu te cred) cu largi ecouri la nivelul societăţii spaniole, care, în fond, nu este extrem de diferită de a noastră.
Nu ştiu dacă o astfel de legislaţie este neapărat necesară, pentru că nu e deloc evident cum s-ar contabiliza acest consimţământ, dar sunt convinsă că o dezbatere de acest tip ar trebui să existe şi în România. Din dialog şi dezbatere, cu condiţia să existe deschidere între părţi, iar argumentele să fie serioase, nu are cum să rezulte ceva rău. Este important să avem implicarea cetățenilor, să înțelegem că ne îndreptăm spre o destabilizare în masă a societății iar noi femeile vom cădea într-o degradare umană din care nu vom mai putea ieși dacă nu vom lua atitudine și nu ne vom implica în situații de acest gen.
Nu am cum să-i găsesc circumstanţe atenuante Părintelui Visarion Alexa – cred că trebuie să plătească pentru fapta sa şi apărarea publică pe care şi-o construieşte ascunzându-se în spatele Bisericii Ortodoxe Române, pe care o foloseşte ca o pavăză, este ruşinoasă. Ştiu foarte bine ce înseamnă un bărbat într-o poziţie de putere (aşa a fost celebrul procuror haules baules Onea în relaţia cu mine) care se foloseşte de autoritate pentru a intimida o femeie.
Ca ei sunt mulți însă nu reprezintă majoritatea bărbaților demni care sunt soți, tați, iubiți, prieteni și care detestă profund asemenea comportamente.
Nu înțeleg atitudinea bărbaților și nici a femeilor care într-un mod isteric au apărat reputația preotului fără să înțeleagă că încurajând acest tip de comportament vom escalada spre primitivism. Căutându-l pe Dumnezeu şi înţelegând gravitatea faptei sale, Visarion Alexa va putea să se salveze şi va putea să revină pe drumul de a face bine aproapelui său daca va vorbi si își va recunoaște greșeala, pentru că Dumnezeu este iubire, iar Iisus Hristos ne-a învăţat despre importanţa unei a doua şanse.
Condamn cu maximă virulenţă tentaţia progresistă de a se sui cu picioarele pe Biserica în această cauză şi de a extrapola în mod ilogic că aşa sunt toţi slujitorii lui Dumnezeu. Genul acesta de maniheism şi sectarism nu face decât să împiedice obţinerea unui consens în societate şi să alimenteze neîncrederea faţă de celălalt. Ne trebuie o etică a alterităţii de tip Emmanuel Levinas pentru a putea progresa pe drumul civilizaţiei. Revoluţia permanentă, concept troţkist, nu va face decât să tribalizeze şi mai tare societatea.
Pentru asta nu trebuie să criticam fără argument Biserica Ortodoxă Română pentru că, dacă s-ar privi atent, Biserica face mai multe pentru a ajuta victimele violenţei domestice decât statul laic. Îi invit să viziteze centrul de găzduire „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitatea Cioranii de Jos, județul Prahova, şi se vor putea convinge de acest lucru. De altfel, Fundaţia “Bucuria ajutorului” este mană cerească multe dintre femeile din mediul rural victime ale unor agresiuni domestice sau sexuale care nu şi-au găsit sprijin sau alinare în zona instituţiilor statului român.
Nu îl idolatrizez pe Patriarhul Daniel însă am văzut o organizare pe tema “Violența în familie și consecințele ei sociale” în care a definit direcţia pe care Biserica trebuie să o urmeze: “Să cerem permanent de la Dumnezeu darul păcii. Să îl cultivăm în sufletul nostru şi în relaţia noastră cu oamenii. Să promovăm legi, instituţii şi programe care-i protejează pe copii, pe adulţi şi pe bătrâni de violenţă. Să dezvoltăm constant şi consecvent o educaţie şi o civilizaţie a păcii, nu una a violenţei şi a profitului obsesiv sau a afirmării agresive”.
Aș vrea să cred că noi femeile vom înțelege că avem nevoie să împărtășim aceleași valori, să știm să gestionăm situații cu care bărbații nu se confruntă, să înțelegem că umilința nu este un mod de viață și că putem să ne unim spre același țel atunci când drepturile ne sunt încălcate.