Este panică la Constanța, după ce o conductă de gaze din mijlocul orașului a fost spartă. Autoritățile au declanșat intervenția de urgență și au luat măsuri pentru a evita producerea unui dezastru.
Potrivit informațiilor, se desfășoară lucrări în zonă și există suspiciuni că un muncitor ar fi atins accidental conducta cu un utilaj.
Potrivit martorilor în zonă se află un excavator care efectua lucrări.
Conductă de gaze din Constanța, spartă de un muncitor
La locul incidentului se observă o mobilizare masivă a forțelor de intervenție. În zona respectivă au sosit polițiștii rutieri, jandarmi, reprezentanți ai Poliției Naționale și specialiști din cadrul companiei de gaze.
La fața locului intervin pompierii cu o autospecială de stingere și echipajul CBRN.
Au fost anunțați și reprezentanții CONGAZ, IPJ Constanța și IJJ Constanța.
Zona afectată a fost izolată de autorități
Încă nu s-a stabilit modalitatea de intervenție adecvată.
La acest moment, în întregul orașul gazul a fost oprit. Autoritățile speră ca până în această seară toată situația să fie sub control.
Zona afectată, într-un perimetru de 50 de metri pătrați, a fost delimitată și accesul oamenilor este restricționat, potrivit ziuaconstanta.ro.
Echipajul CBRN a efectuat măsurători şi nu au fost înregistrate depăşiri ale valorilor normale.
O conductă de gaze a fost spartă în Constanța și în luna septembrie a anului trecut. La fața locului a ajuns imediat și Poliția Locală, care a blocat accesul în zonă. Circulația a fost interzisă pe Mihăileanu în perimetru.
Atunci era vorba despre conducta principală de gaz de pe Ștefan cel Mare.
O altă conductă de gaze spartă în Constanța
Și în anul 2022 Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină în municipiul Constanța.
Și atunci o conductă de gaze a fost spartă la intersecția străzilor Ștefan cel Mare cu Mihăileanu.
La locul accidentului au fost trimise echipaje de prim ajutor.