Direct interesați sunt pensionarii care au pensii de invaliditate sau de urmaș, de limită de vârstă, dar și cei care au pensie anticipată sau anticipată parțial
Sunt mai multe cauze și situații în care se ajunge la încetarea plății pensiei. În primul rând, este cauza naturală, atunci când pensionarul a decedat și nu are urmaș care să beneficieze de drepturile bănești lăsate de el. De asemenea, plata este oprită și atunci când beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia sau în cazul în care pensionarul de invaliditate, spre exemplu, și-a redobândit capacitatea de muncă.
Rămân fără pensie dacă nu se duc la controale
Totodată, va fi sistată plata pensiei și „dacă au trecut 12 luni de la data la care pensionarul de invaliditate, pensionarul de urmaş prevăzut la art. 84. lit c), precum şi cel prevăzut la art. 86 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, nu s-a prezentat,
Și copilul beneficiar al unei pensii de urmaș, care a împlinit vârsta de 26 de ani, și pensionarul urmaș care a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru infracțiunea de omor sau tentativă de omor, comisă asupra susținătorului, pierd acest drept. Practic, plata va fi oprită din luna următoare celei în care a intervenit una din cauzele precizate. Tot în același fel se face și suspendarea plății pensiei.
Toate deciziile sunt comunicate în scris
„Încetarea, suspendarea sau reluarea plății pensiei, precum şi orice modificare a drepturilor de pensie se fac prin decizie emisă de casele teritoriale de pensii, în condițiile respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie“, atrage atenția Isabel Bogdan, directorul executiv al Casei Județene de Pensii Vaslui.