Concurs în PSD pentru a prinde încă un fotoliu de senator. VEZI criteriile
- Carmen Vintil ă
- 6 octombrie 2015, 11:36
Senatorii social-democraţi au votat astăzi, în cadrul şedinţei grupului parlamentar, propunerea ca actualii senatori să poată fi incluşi pe lista PSD la alegerile parlamentare din 2016, decizia urmând să fie validată de Comitetului Executiv al partidului. Condiția pe care trebuie să o îndeplinească cei care mai vor un mandat este prezența la plen și la comisii.
"Senatorii PSD au votat azi propunerea ca unul dintre criteriile prin care un senator să se mai regăsească pe lista PSD la alegerile parlamentare de anul viitor să fie prezenţa la şedinţele de plen ale Senatului şi la programul Comisiilor permanente. Propunerea va fi supusă validării Comitetului Executiv al PSD cu proxima ocazie. Preşedinţii de organizaţii vor primi informări periodice cu privire la activitatea şi implicarea senatorilor", a anunțat senatorea PSD Gabriela Firea.
Ea a precizat că "hotărârea a fost votată în contextul în care, potrivit senatorilor PSD, activitatea parlamentară este una deosebit de importantă, pentru bunul mers al ţării în general şi pentru fiecare cetăţean în parte".