Am sosit pentru prima dată la Kiev într-o după-amiază de mai. Leonid Kucima era președinte, oligarhii săi stăpâneau, sau mai precis devalizau țara. Vizita noastră era oarecum discretă, astfel încât colegii de la SBU ne-au cazat în căminul de garnizoană. Ajungând în fața clădirii, am fost poftiți într-o sală mare, de la parter.

Aici ne-a întâmpinat o priveliște neașteptată: la dreapta, o masă lungă – lungă, pe care erau înșirate câteva cămăși, două-trei cravate, trei-patru perechi de pantofi... La stânga, vreo sută de ofițeri SBU, care ne priveau de ca și cum am fi fost marțieni. Regretatul gl. Ion Ștefănuț, care era chiar lângă mine, mi-a dat un cot și m-a întrebat încet:

• Asta ce mai e?
• Nu au bani să își cumpere de pe piața liberă haine și încălțăminte, li se repartizează de la servici.

Concluziile le-am tras pe drumul de întoarcere, la o bere pe malul Dunării, la Budapesta:

• Kucima și cleptocrații săi vor să limiteze SBU la un rol decorativ, ca să nu le deranjeze mișmașurile. De aceea ofițerii au salarii de mizerie: cei capabili pleacă din sistem, cei mai puțin capabili sunt expuși corupției. Kucima crede că astfel poate domni liniștit. În realitate, deschide o vulnerabilitate de care alții nu vor prididi să profite. Își distruge țara.

N-aveam de unde să știu, dar deja prin Crimeea și Donbass se constituiseră câteva ”cluburi ale oamenilor de afaceri”, care lună de lună trimiteau ”sponsorizări” consistente, la plic, șefilor Miliției, Procuraturii, Armatei, Flotei și, evident, SBU: ”vă mulțumim că ne protejați afacerile”! Azi așa, mâine tot așa, până când într-o zi omul cu plicul a adus și ceva vești:

• Mâine dis-de-dimineață sosesc niște prieteni de-ai noștri. Câteva mii. Îi veți recunoaște ușor, au uniforme verzi, fără însemne. Să-i primiți cum se cuvine: predați sediul, cheile, documentele, muniția și armamentul și plecați acasă. Vă chemăm noi dacă e nevoie.
• Adică cum...
• Niciun adică cum! Am zeci de înregistrări cu tine primind plicuri de bani, și știi bine că eu figurez în baza voastră de date ca spion. Așa că mucles și faci cum am zis, că dacă nu, trimit la Kiev fișierele audio-video și ăștia chiar mâine te împușcă. Pentru înaltă trădare!

Și așa, fără să se tragă un singur glonț, Ucraina a pierdut Crimeea, cu flotă cu tot. În Doneț și Luhansk a mers mai greu, că ucrainenii au apucat să demită și să aresteze pe câțiva dintre corupții trădători, sau dacă preferați, trădătorii corupți. Nu știu cum e mai corect să le zic, că la noi această categorie nu există. Uitați-vă în Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României și veți vedea că printre amenințări nu figurează corupția. Fiindcă acum treizeci de ani, legea a fost făcută de niște tovarăși care, după model leninist, considerau că ”proprietatea e furt”. Oricum, proprietatea obștească urma să fie furată, atunci să fie furată de ai noștri: nu ne vindem Țara!

Și așa, România e azi singura țară europeană unde serviciile n-au voie să se ocupe de fenomenul corupției: e neconstituțional să faci așa ceva, vezi sentința din februarie 2016 a CCR. Vreți o țară ca până acum, lăsați siguranța națională pe seama legilor făcute de tov. Dan Marțian și ai lui.

*

În vara anului 1998, aveam biroul pe strada Eforie, la ”Lanț”. Ferestrele dădeau spre Beciul Domnesc, așa că era un zornăit permanent de cătușe prin curte. De cum am sosit din concediu, am deschis calculatorul și am început să mă uit peste informațiile sosite din teritoriu, în cele zece zile cât lipsisem. N-am ajuns să trec de a zecea Fișă INF, că am simțit că mă sufoc. Am pus mâna pe telefon și am chemat-o pe colega noastră, Delia.

• Draga mea, ce se întâmplă în Valea Jiului? Că e vânzoleală socială, asta știam – dar văd că acum colcăie pe acolo tot felul de provocatori, cu pașaport francez și suflet rusesc?! Noi am informat despre ce se coace acolo? Ministerul de Interne știe?
• Am informat, dar degeaba.
• Adică cum, degeaba?
• De la Direcția Informare mi se spune că plicurile se întorc nedeschise de la ministru.
• Nici măcar nu le deschide?!
• Domnul ministru luptă împotriva comuniștilor și refuză să le deschidă.
• Comuniștii? Păi tocmai, în note scrie că emisari troțkiști roiesc la Petroșani...
• Nu, în opinia domnului ministru, comuniștii suntem noi, și vrem să-l manipulăm...

Se știe cum s-a terminat lupta sa cu comuniștii: pe când minerii asaltau prefectura de Vâlcea, domnul ministru Dejeu s-a dus la prim-ministrul Radu Vasile, să-și prezinte demisia. Iar Comisia parlamentară de anchetă, condusă de dl. Galbeni, nu i-a găsit vreo vină: legea nu prevede că ar fi trebuit să facă ceva, să ia măsuri. Din fericire, cumva-necumva ultimele mineriade au fost blocate – că dacă nu, n-ajungea România nici în Uniunea Europeană și nici în NATO. Iar astăzi, confruntați cu războiul de la granițe, am fi în situația deloc de invidiat a Republicii Moldova.

Și așa, România e singura țară europeană în care destinatarii informărilor serviciilor nu trebuie să justifice în niciun fel ce decizii preventive au luat în baza respectivelor informări. La care evident că dânșii nu iau nicio decizie. Vreți o țară ca până acum, nu vă atingeți de Legea 51/1991!

*

În fiecare dimineață, înainte de a mă apuca să citesc informații, deschid Infomedia. Sumarul pe calculator al știrilor de interes din mass media internă și internațională. Știrea zilei: cineva a zărit în fapt de seară doi sau trei lilieci pe viitorul traseu al autostrăzii de Timișoara. S-a dat alarma, lucrările sunt blocate. Am dat la o parte tastatura și am tras mai aproape telefonul. Așa cum mă așteptam, n-au trecut nici cincisprezece secunde și au sunat colegii de la Direcția Economică.

• Vă salut. Știți cumva cine a inventat liliecii ăia?
• Liliecii sunt ... inventați?
• Avem oameni la fața locului, i-au luat pe toți la întrebări: nimeni n-a văzut urmă de liliac, dar în zonă e o peșteră unde se zvonește că ar putea fi.
• Deci lucrările la autostradă s-au blocat pe baza unui zvon?
• Un zvon, umflat mediatic de o organizație neguvernamentală. Voiam să vă întreb dacă știți ceva de ei, ce interese îi instrumentează?
• Dacă nu poartă cămașa verde și nu defilează cu steagul roșu în frunte, nu e de resortul nostru.
• Păi noi ce ne facem? Că un alt ONG tocmai se pregătește să blocheze autostrada de pe Valea Oltului: strică habitatul gândacului de fag! Organizațiile astea au un cuvânt tot mai greu de spus în agricultură, transporturi, energetică, minerit, ba chiar și în Justiție... au ajuns Putere în Stat! Eu știu că, așa cum zice la Constituție, Puterile Judecătorească, Legislativă și Executivă conlucrează și se supraveghează una pe cealaltă, dar acum sunt toate blocate și supravegheate de Puterea ONG-istă, pe care n-o supraveghează nimeni!
• Dacă îmi arătați unde apare, în texul Legii 51/1991, cuvântul ăsta, ”ONG”, vă ajut.

Dacă vreți ca nici nepoții noștri să nu vadă vreo autostradă trecând Carpații, țineți-vă cu dinții de Legea 51/1991. Că are avizul tovarășului Octav Cozmâncă – deci alta mai bună nu se poate face.

*

România iese dintr-o ”pandemie” nedeclarată conform legii, gestionată de un ”Grup de Comunicare Strategică” alcătuit din civili care, fără bază legală, s-au substituit Guvernului și Parlamentului, emițând Ordonanțe ”Militare” - ulterior declarate neconstituționale. Acum DNA deschide dosare și Justiția încearcă să afle cine și când l-a numit pe ”comandantul operațiunii” de scoatere a pacienților de la reanimare direct pe trotuar, de blocare a parcurilor și spitalelor.

Românii au votat, în toamna anului 2019, și apoi au asistat la driblingurile politice prin care votul lor a fost anulat, fiind instalate Guverne minoritare care au gestionat Țara conform sloganului ”României Educate”: ”Mwie!” Rezultatul acestor mișmașuri a fost ratificat de la cel mai înalt nivel (”România, Stat eșuat”) și oricine îl poate constata: ajunge să te uiți la prețurile de la raft.

Un sondaj CURS din martie a.c. arată că 77% dintre români consideră că Țara se îndreaptă într-o direcție greșită. Guvernul are 18% încredere, Președintele – 17%, iar partidele politice – numai 10%. În aceste condiții este normal ca marea majoritate a românilor să privească cu mare reținere proiectele de legi propuse de Guvern, Președinte și Partide. Și au dreptate să fie vigilenți!

Dar totuși, hai să nu aruncăm copilul odată cu apa din lighean: actualul cadru legal în materie de siguranță națională datează din preistoria democrației românești, când Monarhia și Oculta erau principalii ”dușmani ai poporului muncitor”. Azi, Regele Mihai are parc în București, iar Marea Lojă Națională e recunoscută de utilitate publică. Altele sunt amenințările zilei: fermele de troli și agresiunile imagologice, boții și războiul axiologic – dar toate acestea nu figurează în legile Securității naționale, care datează din vremea când telefonul avea disc, iar Internetul era vis SF.

Cadrul legal după care funcționează în prezent întreg sistemul de Securitate națională e la fel de nepotrivit cu România de azi ca și Dacia 1300 Berlină cu circulația actuală de pe șoselele noastre. Dacă vrem să nu băgăm Țara în șanț, trebuie neapărat să schimbăm, să aducem la zi cadrul legal.