Concert simfonic, „asortat” cu dulciuri

Filarmonica Banatul din Timişoara şi Teatrul de păpuşi din Zrenjanin, Serbia, lansează pentru mâine o invitaţie dulce-muzicală. Ea e adresată în primul rând copiilor, dar şi părinţilor sau bunicilor lor.

Mâine, de la ora 19:00, este programat un concert special, în care se vor spune două poveşti muzicale. Este vorba despre lucrările simfonice cu recitatori în limba romană: „Carnavalul animalelor”, de Saint – Saens şi de Petrica, şi „Lupul”, de Serghei Prokofiew.

„Vrem, totodată, să testăm impactul programului de educaţie muzicală derulat în stagiunea care se încheie. În cadrul acestui program, conceput ca un parteneriat cu mai multe instituţii de învăţământ, copiii au venit la Filarmonică cu clasa, cu grupa şi, doar în număr mic, cu membri ai familiei. De această dată, vrem să vedem în ce măsură copiii pot aduce la concert părinţi şi bunici, pentru a savura împreună două poveşti muzicale”, spune Coriolan Gârboni, directorul Filarmonicii.

Participarea va fi „îndulcită” cu cadouri pentru cei mici. „Nu vor lipsi povestitorii, păpuşile, dulciuri şi răcoritoare, toate oferite în dar, pentru că aşa este la sărbători. Ne aşteptăm cu drag micii prieteni”, spune directorul Filarmonicii. Programul durează doar o oră, iar sucurile şi dulciurile sunt oferite de Fundaţia Academică Culturală Timişoara, prin Art Club 700.

PROGRAM Dicţionarul personalităţilor din Banatul istoric

În cadrul proiectului EuroBanat- Identitate culturală, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul de vecinătate România - Serbia (Phare CBC 2006), Filarmonica Banatul, promotorul proiectului, prezintă un produs propriu, volumul „123 de compozitori, dirijori, muzicologi”. Acesta este structurat sub forma unui dicţionar al personalităţilor culturii muzicale din Banatul istoric. Lucrarea e scrisă de muzicologul Ioan Tomi.