Concertul pe care urma să-l suţină Angela Similea, alături de Ovidiu Komornyik, în această seară, în Sibiu, a fost amânat, pentru că cei doi artişti au rămas blocaţi pe autostrada București - Pitești, relatează citynews.ro.
„Ei sunt blocați pe autostradă. Polițiștii de la fața locului ne-au spus că este imposibil să ajungă la Sibiu, în această seară, pentru că nu știu când și dacă traficul va fi reluat”, au declarat reprezentanții companiei care a organizat a evenimentul. Concertul a fost reprogramat pentru data de 26 februarie, iar biletele achiziționate de sibieni rămân valabile pentru concertul de luna viitoare.