Cum se acordă concediile medicale începând de anul acesta

Cum se acordă concediile medicale începând de anul acesta

În Monitorul Oficial din 12 ianuarie au fost publicate noile norme metodologice de acordare a concediilor medicale care se aplică începând din 5 ianuarie anul curent, date fiind modificările fiscale care au intrat în vigoare din acest an. Iată care sunt noutățile

Dat fiind faptul că de la 1 ianuarie 2018, toate contribuțiile către fondul de sănătate (CASS) și cele către fondul asigurărilor sociale (CAS) au fost trecute în sarcina angajatului și urmează ca, în baza Declarației 600, fiecare român să-și plătească trimestrial, personal, aceste taxe, normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate adaptează acordarea acestor beneficii noilor prevederi fiscale.

În primul rând, concediile medicale şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, la care au dreptul asiguraţii, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, sunt:

a) concedii medicale şi indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii; b) concedii medicale şi indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă, exclusiv pentru situaţiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale; c) concedii medicale şi indemnizaţii pentru maternitate; d) concedii medicale şi indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav; e) concedii medicale şi indemnizaţii de risc maternal.

Normele metodologice aduc, însă, reglementări noi.

Certificatele medicale, obținute și online Medicii vor putea elibera acest tip de certificat și online, dar asta doar dacă au semnătură electronică validă! Pentru această prevedere urmează să apară un set de reguli secundare.

Concediu de până la 16 ani pentru părinții cu copilași grav bolnavi Noutăți sunt și pentru părinții care au copilași grav bolnavi. Dacă până acum legea le permitea să stea în concediu pentru îngrijirea copilului până când avesta împlinea 7 ani, de acum încolo vor putea avea grijă de el până când va împlini 16 ani! Cu toate acestea, Ministerul Sănătății va trebui să stabilească, în perioada următoare, și lista exactă a afecțiunilor grave pentru care părinții au dreptul la aceste facilități. 

Concediile medicale pot fi prelungite peste 183 de zile Tot ca o noutate, de anul acesta, concediile medicale pot fi prelungite și peste limita de 183 de zile într-un an, care era fixă și de netrecut până acum. În cazuri speciale, dacă bolnavul nu se recuperează în acest interval, ci mai are nevoie de o perioadă de repaos ca să o poată face, medicul specialist poate să-i prelungească cu încă cel mult 90 de zile concediul medical, ca acesta să nu fie pensionat pe caz de boală!

Concediul de sarcină și lăuzie, 126 de zile „Asiguratele au dreptul la concedii pentru sarcină şi lăuzie pe o perioadă de 126 de zile calendaristice, perioadă în care beneficiază de indemnizaţie de maternitate, acordată, de obicei, în mod egal înainte și după nașterea copilului. Cu acordul medicului se pot modifica aceste perioade, însă concediului de lăuzie nu poate fi mai mic de 42 de zile calendaristice. Indemnizaţia de maternitate se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate”, notează Adrian Bența, membru al Camerei Consultanților Fiscali, pe legestart.ro.

Neasigurații se pot asigura

Începem cu o veste bună pentru cei care până acum nu aveau dreptul la servicii medicale pentru că nu plăteau contribuții la stat. Ei, bine, de anul acesta, persoanele care până acum nu erau asigurate pentru sistemul de sănătate, pot să semneze contracte de asigurare cu casele de sănătate de care aparțin. Persoanele fizice care se asigură opțional, în baza unor astfel de contracte, vor avea de achitat, lunar, o contribuție în procent de 0,85% din valoarea venitului asigurat.

Angajatorul plătește contribuția

Pentru persoanele fizice asigurate în baza unui contract de muncă, plata contribuției speciale pentru concedii medicale o face angajatorul, pe cheltuiala sa. Contribuția este cuprinsă, de la 1 ianuarie, în contribuția asiguratorie pentru muncă (CAM) – procent 2,25% conform OUG nr. 79/2017 pentru modificarea Codului fiscal, pe care o achită acesta.

Cum se calculează indemnizațiile

„Baza de calcul al indemnizaţiilor se determină ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni, anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical, din cele 12 luni din care se constituie stagiul de asigurare, până la limita a 12 salarii minime brute pe ţară lunar, potrivit art. 10 alin. (1) – (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005. Sumele reprezentând indemnizaţii, care se plătesc de către angajatori angajaţilor care au beneficiat de certificate de concediu medical şi care, potrivit prevederilor OUG nr. 158/2005, se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, se recuperează din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinaţie”, mai notează Adrian Bența

Ne puteți urmări și pe Google News