Minimum două zile de concediu neplătit sunt nevoiți să-și ia siderurgiștii gălățeni în primele luni ale anului viitor. Pentru 2016, conducerea combinatului vizează și o perioadă în care cei 6.000 de salariați să aibă program redus
Toate aceste măsuri sunt luate din cauza problemelor economice cu care se confruntă Arcelor Mittal Galați, probleme datorate în primul rând comenzilor reduse primite de pe piața internațională. Pentru a limita pierderile, compania a decis să reducă sau să taie o parte dintre cheltuieli, inclusiv cele ale cu plata celor 6.000 de angajați.
Conducerea combinatului a informat, încă de la începutul lunii, sindicatele că a decis ca în primul trimestru al anului 2016 să fie redus programul de lucru al angajaţilor: câte două zile pentru muncitori, patru zile pentru şefii de departamente şi şase zile pentru membrii Comitetului de Conducere.
Asta înseamnă o reducere a producţiei, dar şi o reducere cu trei, patru la sută a veniturilor salariaţilor – atât timp cât nu s-au epuizat toate celelalte variante de reducere a costurilor, fie ele de natură administrativă sau tehnologică.
În acelaşi timp, conducerea combinatului susţine că introducerea aşa-numitului sistem al Săptămânii Reduse de Lucru este o variantă de preferat pentru angajaţi în locul unui eventual şomaj tehnic.