Concedieri masive la Airbus. Cum este afectată industria de apărare a României

Concedieri masive la Airbus. Cum este afectată industria de apărare a României

Compania Airbus, cel mai mare constructor de avioane din Europa, a anunţat concedieri masive de personal pe fondul crizei generate de pandemia de coronavirus.

Cu toate acestea, măsura nu va afecta, pentru moment, cele trei fabrici din ţara noastră, toate deschise la Ghimbav, în judeţul Braşov, şi nici parteneriatele cu industria de apărare, potrivit asigurărilor date de reprezentanţii companiei Airbus.

Schema de restructurare din Europa afectează aproximativ 15.000 de angajţi ai Airbus, dintre care numai în Franţa şi Germania numărul acestora se ridică la un total de 11.000.

De Cartea Recordurilor. Cel mai lung zbor din istorie pentru o cursă de pasageri. Video

Financial Times: Şeful comerţului din UE crede că este pe cale să ajungă la un „mini-acord” cu SUA

Europa apărării. Airbus și MBDA colaborează pentru drone „Remote Carriers”

Compania de construcție de avioane, cu 135.000 de angajaţi, mizează și pe plecări voluntare, pe pensionări anticipate şi scheme contractule cu program redus pe termen lung, în condiţiile în care se anticipează o scădere cu 40% a producţiei de aeronave în următorii doi ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru moment, Airbus-România, partener strategic al MApN, anunţă prin reprezentanţii săi că nu este momentan afectat întrucât măsurile comunicate la nivel global au un impact în special asupra diviziei de avioane comerciale.

Actualul context ne arată că piesele de apărare, spaţiu şi elicoptere au fost mai puţin afectate de criza COVID-19 decât sectorul transportului aerian, potrivit RADOR.

Franța și Germania au bătut palma. Sute de milioane de euro pentru supremația aeriană

Berlin validează noul avion de luptă franco-german. Dar sunt condiții

Cu ce vom zbura în câțiva ani. Airbus a dezvăluit avionul viitorului | FOTO

Bătălia informațională în jurul lui F-35. La manșă, Trump câștigă partida

Airbus este o companie europeană constructoare de avioane, fondată în 1970 printr-o înțelegere dintre Franța, Germania și Marea Britanie, în încercarea de a crea concurență pentru monopolul american pe piața avioanelor.

Airbus face parte din concernul european EADS și este concurent direct al Boeing. Are sediul central la Toulouse, în Franta, și produce aproape jumătate dintre avioanele cu reacție din întreaga lume.