Comunitatea Facebook se implică. Fata dispărută S-A ÎNTORS ACASĂ!

Pe reţeaua de socializare Facebook circulă imaginea unei fete de 15 ani care a fost dată dispărută. Astăzi, ea a revenit acasă. Spune că "şi-a luat o mică vacanţă".

UPDATE. La scurt timp după mediatizarea fotografiei pe reţeaua de socializare Facebook, eleva dispărută s-a întors acasă. După ce părinţii au apelat la diferite forme de căutare, inclusiv de lipirea unor afişe pe mijloacele de transport în comun, la sfârşitul lunii august au fost de acord şi cu publicarea fotografiei prin intermediul Poliţiei. "Noi am obţinut acordul părinţilor pentru publicarea imaginii ei pe 27 august. După aceea, a fost preluată imaginea şi pe facebook. Astăzi, ea s-a întors acasă şi este audiată de colegii mei", a precizat pentru EVZ purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Galaţi, inspector principal de poliţie Cristina Tatulici. Fata a declarat oamenilor legii că "şi-a luat o mică vacanţă". Suţine că a stat pe la diferiţi prieteni din Galaţi dar, după felul în care era bronzată, poliţiştii nu exclud ca ea să fi fost chiar şi pe Litoral. Elis Ioana Niţă ar fi spus că a plecat singură de acasă pe motiv că "părinţii sunt mai restrictivi".

Alături de imagini sunt şi semnalmentele acesteia. Rugămintea celor care s-au implicat în promovarea acestui caz este ca această imagine să fie distribuită pentru a ajuta la găsirea fetei. Semnalmentele sunt următoarele: "O fată în vârstă de 15 ani este căutată cu disperare de părinţi şi poliţie deoarece nu a mai dat niciun semn de viaţă de pe data de 17 iulie. Are aproximativ 1.60-1.65m, 50+55kg, faţa ovală, păr şaten, te închis şi poartă aparat dentar. Persoanele care au văzut-o sau pot da relaţii sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate secţii de poliţie sau la numărul unic pentru apeluri urgente 112 şi la telefon 0748 55 32 54". Orice Share pe Facebook contează! Vom reveni cu amănunte.