Comuniştii din China au recunoscut dimensiunea reală a molimei. Alertă mondială!

Comuniştii din China au recunoscut dimensiunea reală a molimei. Alertă mondială!

Pe fondul acuzaţiilor care indicau că Guvernul de la Beijing ascunde intenţionat situaţia critică generată de coronavirus, președintele chinez Xi Jinping a avertizat împotriva riscului unui al doilea val de infecții în țară.

Mesajul acestuia are la bază faptul că pandemia globală continuă să se răspândească, conform agenției de știri a companiei Xinhua, ciatată de edition.cnn.co.

Într-o întâlnire de nivel înalt în Partidul Comunist Chinez, adică în Comitetul Permanent al Biroului Politic, Xi a declarat că pe fondul presiunilor în scădere asupra economiei globale, „factorii instabili și incerți” se află pe un trend ascendent.

”Aparent, focarul de coronavirus din China este sub control”, a completat Jinping, alimentând astfel acuzaţiile occidentalilor cu privire la adevărata dimensiune a epidemiei din China.

„Au apărut noi dificultăți și provocări pentru reluarea activității Chinei și pentru dezvoltarea economică și socială”, a mai precizat președintele Xi Jinping, care a solicitat autorităților chineze să urmărească atent cazurile importate din străinătate și să prevină reapariția focarului de coronavirus.

Conform unor informaţii furnizate marţi de autorităţile sanitare și citate de Reuters, în China nu s-a înregistrat niciun nou deces pentru prima oară de când sunt date publicităţii statistici privind numărul bolnavilor care au murit din cauza Covid-19.

Numărul total al persoanelor infectate în China de la declanşarea pandemiei a ajuns la 81.856, dintre care 3.335 de persoane au decedat, iar 77.370 au reuşit să se vindece.

 

Ne puteți urmări și pe Google News