Se pare că viaţa celor mai frumoase modele din lume nu este atât de frumoasă. Ca dovadă este scrisoare deschisă adresată către Victoria's Secret unde denunţă „cultura misogină, intimidarea și hărțuirea”. Toate acestea se întâmplă la cea mai celebră companie de lenjerie intimă.
"Scriem azi pentru că ancheta realizată de New York Times, ce prezintă cultura misogină, de intimidare şi hărţuire practicată la Victoria's Secret, este un un lucru care suscită indignare şi este chiar mai amplă decât ceea ce s-a crezut anterior", se arată în textul semnat, printre altele, de top-modelele Christy Turlington Burns, Amber Valletta sau Iskra Lawrence.
New York Times a publicat recent un raport care descrie o „cultură a misoginismului, a intimidării și a hărțuirii” la Victoria’s Secret, potrivit căreia actorii și foștii executivi, angajați, contractori și modele au spus că au fost încurajați de Ed Razek și Les Wexner, doi executivi de top la compania mamă a lenjeriei, L Brands: "Credem că acest moment poate fi un apel de trezire pentru Victoria's Secret", se arată scrisoare, citând raportul The Times ca fiind un impuls pentru redactarea sa. Surse au declarat pentru The Times că Razek, un fost director executiv care a demisionat în octombrie, a cerut modelelor să stea în poala lui și să-l sărute, notează businessinsider.
Scrisoarea a fost trimisă de organizaţia ''The Model Alliance'', care promovează drepturile egalitare ale manechinelor din industria modei, şi asigură că grupul a cerut de "mai multe luni" companiei mamă L Brands schimbări imediate, dar compania "a refuzat să acţioneze".
Scrisoarea face trimitere la declaraţiile unei foste consiliere de relaţii publice Casey Crowe Taylor, care a dezvăluit pentru New York Times că abuzul era "acceptat ca firesc" şi că orice persoană care încearcă să facă ceva în acest sens era "nu doar ignorată", ci inclusiv "pedepsită".
De asemenea, se arată că atunci când ''The Model Alliance'' s-a întâlnit în septembrie cu Tammy Roberts Myersreunit, responsabila cu comunicarea a L Brands, "s-a dat clar de înţeles că Victoria's Secret nu ia în serios plângeri de acest tip".
În reportajul realizat de Times se arată că directorul de marketing al L Brands, Ed Razek, unul dintre maximii responsabili ai defilărilor de la sfârşit de an ale Victoria's Secret, a promovat "o cultură misogină, de intimidare şi de hărţuire" înainte de a părăsi postul în august 2019. Potrivit ziarului, Razek, în vârstă de 71 de ani, obişnuia să urmărească modelele în timp ce defilau în lenjerie intimă, avansa de multe ori insinuări sexuale şi i-a spus chiar top-modelului Bella Hadid că are "sâni perfecţi".
Ed Razek a respins aceste acuzaţii într-un email trimis ziarului New York Times, considerându-le "false, interpretate răuvoitor şi scoase din context". Iar L Brands a răspuns într-un comunicat că împărtăşeşte obiectivul de a asigura bunăstarea modelelor, amintind că a introdus noi măsuri la şedinţele foto începînd cu luna mai 2019.
Mai mult, Wexner caută să vândă Victoria's Secret și să renunțe la funcția de CEO, potrivit The Wall Street Journal.