Compania de utilități NuScale Power a anunțat că va reduce costurile prin concedierea a 28% din angajații săi.
SUA investesc 14 milioane de dolari în reactoarele modulare mici din România
Președintele American Joe Biden a anunțat, la Summit-ul G7 din 2022, că SUA vor finanţa cu 14 milioane de dolari etapa preliminară a studiilor de inginerie şi proiectare pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici (SMR) în România. Astfel, prima centrală cu minireactoare nucleare din Europa este dezvoltată în România.
În cadrul parteneriatului româno – american, pe palierul energiei, președintele SUA a anunțat că vor investi alte 14 milioane de dolari în ”Etapa Preliminară a studiilor de inginerie și proiectare pentru dezvoltarea SMR (reactoare modulare mici din România).
„Decarbonizare fără energie nucleară nu se poate, de aceea sunt foarte importante investițiile pe care le facem. Vreau să le mulțumesc președintelui României Klaus Iohannis și prim – ministrului Nicolae Ciucă pentru susținerea extinderii programului nuclear civil în România și pentru implicarea pe care au avut-o în extinderea parteneriatului strategic dintre cele două state”, a anunțat ministrul Economiei de atunci, Virgil Popescu (PNL).
NuScale construiește reactoare modulare mici în România
La nivel global sunt peste 70 de tipuri de reactoare modulare mici, in diferite stadii de dezvoltare, unul singur fiind licentiat – SMRul dezvoltat de catre compania americana NuScale, aprobat de catre Comisia de Reglementare SUA in august 2020. Statele Unite sunt pioner la acest capitol, avand si o industrie nucleara puternica.
Franta de asemenea, in Uniunea Europeana, se bazeaza pe energie nucleara in procent de peste 60% si are o strategie energetica pe termen lung, bazata pe energie nucleara, prin dezvoltarea reactoarelor modulare mici. Statul francez sprjina dezvoltarea propriul reactor modular pana in 2030. Marea Britanie, de asemenea.
Romania are un avantaj imens. Cu peste 25 ani de experienta in domeniul nuclear, Romania opereaza la standarde de siguranta si excelenta doua unitati nucleare CANDU, care sunt doua dintre cele mai performante unitati dintre cele peste 400 de centrale electrice nucleare din lume, si are o echipa de experti nuclearisti recunoscuti si certificati la nivel international, de asociatiile, autoritatile si reglementatorii industriei nucleare: CNCAN (Consiliul National de Reglementare a Activitatilor Nucleare), WANO (World Association of Nuclear Operators), INPO (Institute of Nuclear Power Operators), NEA (Nuclear Energy Agency), IAEA (International Atomic Energy Association).
Compania NuScale face concedieri
În ianuarie 2024, compania NuScale Power a anunțat că va concedia 28% din personalul său pentru a reduce costurile Compania de utilități NuScale Power (SMR.N). Sunt vizați 154 de angajați cu normă întreagă. Motivul concedierilor ar fi măsurile de economisire a costurilor și se așteaptă să rezulte în economii anuale de aproximativ 50 milioane până la 60 milioane de dolari.
În ciuda unui început promițător pentru noua sa tehnologie nucleară, NuScale s-a confruntat cu probleme de costuri și de abonare și a trebuit să încheie unul dintre proiectele sale SMR în noiembrie. Fusese realizat în parteneriat cu o companie de energie din Utah. Acțiunile NuScale au scăzut cu mai mult de la 3% la 2,53 dolari în tranzacțiile de dimineață.
O reducere semnificativă a cheltuielilor de exploatare era de așteptat după anularea proiectului. NuScale se așteaptă să suporte costuri de aproximativ 3 milioane de dolari pentru concedierile din primul trimestru al anului 2024, transmite Reuters.