Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, a solicitat CFR, în mod expres, finalizarea urgentă a cererii de finanţare pentru proiectul de reabilitare a liniei de cale ferată ruta Radna - Gurasada - Simeria km 641, pentru a putea semna contractul de finanţare cât mai curând posibil.
Rovana Plumb s-a întâlnit cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor, Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi CFR pentru urgentarea lucrărilor din fonduri europene pe infrastructura de transport. Scopul dialogului a fost identificarea soluţiilor pentru accelerarea ritmului lucrărilor şi al decontării facturilor pe proiectele finanţate din POIM, în scopul creşterii gradului de absorbţie, informează AGERPRES.
„Un demers necesar pentru deblocarea mecanismului de atragere a fondurilor europene este acela de a discuta punctual stadiul fiecărui proiect în parte şi de a dispune măsuri specifice de la caz la caz, fiindcă trebuie accelerat ritmului lucrărilor. Trebuie să înţelegem cu toţii că România are nevoie să absoarbă bani europeni în zona de infrastructură, fie că vorbim de cea rutieră, feroviară, navală sau aeroportuară”, a spus Rovana Plumb, în cadrul întâlnirii.
Programul Operaţional Infrastructură Mare este cel mai mare program operaţional din România şi al doilea, ca mărime, din Uniunea Europeană. POIM 2014-2020 este un program important prin valoarea alocării nerambursabile (peste 9,4 miliarde euro) şi, mai mult, un program strategic pentru România, având în vedere faptul că asigură finanţarea principalelor priorităţi de dezvoltare ale ţării, în acord cu angajamentele asumate în Acordul de Parteneriat şi cu obiectivele Strategiei Europa 2020.