COMPANIA care continuă să investească în ROMÂNIA. Din taxele vărsate la buget susţine salariile a 23.000 de pompieri
- Cristina Lica
- 21 septembrie 2012, 23:13
În ciuda faptului că numeroase firme afectate de criză pun lacătul pe uşă, unele companii prosperă şi varsă sume consistente la bugetul de stat
Cei aproximativ 3 milioane de angajaţi din privat au ajuns să ţină în spate un număr de cinci ori mai mare de bugetari, copii, pensionari şi asistaţi social. Una dintre companiile care au intrat imediat după Revoluţie pe piaţa românească, Coca-Cola, contribuie cu 446 de milioane de euro la bugetul de stat, ceea ce înseamnă 0,37% din PIB, arată un studiu realizat de prof. Ethan Kapstein, în prezent profesor invitat al departamentului Global Strategy în cadrul Universităţii din Georgetown (Washington, DC). Studiul a fost coordonat de către Kapstein în calitate de profesor de Economie Politică în cadrul INSEAD (Institut Européen d'Administration des Affaires, în perioada ianuarie- octombrie 2011. Practic, fiecare euro de valoare adăugată produsă de compania de băuturi răcoritoare generează alţi 8 euro în alte sectoare economice, reiese din studiul menţionat. Întregul lanţ de companii din jurul Coca-Cola contribuie la buget cu taxe în valoare de 204 milioane de euro, ceea ce înseamnă cam 0,57% din veniturile publice fiscale ale statului. Ca un echivalent, toate aceste contribuţii susţin funcţionarea a 1.330 de şcoli sau a 4.800 de grădiniţe, plata salariilor a 23.000 de pompieri (80% din întregul efectiv al inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă) sau chiar funcţionarea corectă a unui spital precum Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfânta Maria" din Iaşi. Preocupaţi de combaterea obezităţii în România Totodată, lanţul Coca-Cola generează 17.500 de locuri de muncă. Dincolo de aceste cifre, compania are şi un rol social şi educativ, prin programele pe care le derulează. "Fiecare picătură de Coca-Cola are impact asupra societăţii româneşti. Dincolo de latura economică, trebuie să privim spre latura educativă. Oamenii care lucrează în această companie sunt înalt calificaţi, Coca-Cola investeşte în ei. Atunci când părăsesc compania, duc întreg bagajul de cunoştinţe în altă organizaţie", subliniază profesorul Ethan Kapstein. Dincolo de controversele legate de efectele pe care le-ar avea băuturile asupra organismului, reprezentanţii companiei spun că "pe etichetă precizăm exact cantitatea de zahăr şi numărul de calorii, dându- i consumatorului posbilitatea să consume acel produs în cunoştinţă de cauză. Niciodată nu ne adresăm prin publicitate copiilor sub 12 ani. Obezitatea este o problemă complexă, cu cauze multiple, care ne preocupă şi pe noi. În acest moment, derulăm două programe în şcoli, prin care încercăm să-i învăţăm pe copii, pe părinţi şi pe profesori ce înseamnă un stil de viaţă sănătos". În plus, Sistemul Coca-Cola se implică în iniţiative care contribuie la protejarea mediului înconjurător şi conservarea resurselor, încurajarea unui stil de viaţă activ şi echilibrat, crearea unui mediu de lucru sigur pentru angajaţi şi promovarea dezvoltării economice a comunităţilor locale.
Sistemul Coca-Cola susţine atât sportul de performanţă cât şi numeroase evenimente care încurajează publicul larg să se implice în activităţi fizice. Prin calitatea şi diversitatea produselor sale, prin modul în care comercializează produsele, prin informaţiile nutriţionale pe care le oferă şi prin programele care încurajează activitatea fi zică (precum Turul Ciclist Bicicleta Roşie şi Cupa Coca-Cola, competiţie fotbalistică adresată liceenilor), sistemul Coca-Cola se implică activ în promovarea unui stil de viaţă activ şi echilibrat. "Studiul realizat de Prof. Kapstein confi rmă că Sistemul Coca-Cola România este un partener sustenabil al societăţii româneşti." EVGUENIA STOICHKOVA, Director de Operaţiuni pentru România, Moldova, Bulgaria şi Albania