Compania blestemată. Morţi pe bandă rulantă la Hexi Pharma în numai cinci ani
- Dodo Romniceanu
- 23 mai 2016, 10:48
Mai multe persoane care au avut direct sau indirect legături cu Hexi Pharma au murit în ultimii ani. Accidentul patronului Hexi Pharma, Dan Condrea, întâmplat duminică seară pe şoseaua dintre Buftea şi Corbeanca, vine la numai cinci ani după ce fostul său coleg şi asociat, Miron Panaitescu, personaj controversat cu grave antecedente penale, a avut un teribil accident rutier. De asemenea, tatăl lui Dan Condrea şi omul care a creat firma alături de tatăl lui Condrea a încetat din viaţă la scurt timp după apariţia în presă a scandalului dezinfectanţilor diluaţi.
De afacerile pe bani europeni ale grupului deţinut de Dan Alexandru Condrea s-a ocupat Miron Panaitescu (foto jos). La nici 42 de ani, Panaitescu este un personaj cu ani grei de puşcărie.
Autorecomandat drept genial, cu trei facultăți, Panaitescu a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru că a delapidat 100 de miliarde de lei de pe bursă, scrie tolo.ro. El a fost condamnat definitiv în 2003 la 11 ani de închisoare și e eliberat condiționat pe 24 aprilie 2007. S-a plâns la CEDO, dar a pierdut. În 2011, Miron Panaitescu adoarme însă la volan, cade de un pod și soția din Republica Moldova îi moare pe loc. Este condamnat la doi ani și nouă luni pentru ucidere din culpă, pedeapsă care se contopește cu restul de executat de 1.323 de zile și rezultă o pedeapsă de 3 ani și 3 luni. Pleacă din postura de director la Hexi Med direct în închisoare, pe 18 decembrie 2015.
Miron Panaitescu şi Dan Condrea
Tatăl lui Condrea a murit și el în 2011.
Ion Mateescu, omul care a creat firma alături de Virgiliu Condrea, tatăl lui Dan Condrea, a decedat imediat după ce Cătălin Tolontan a publicat primele dezvăluri în scandalul dezinfectanţilor. Moartea lui Mateescu nu este neapărat suspectă, având în vedere şi vârsta înaintată a acestuia – 92 de ani.
Hexi Pharma a fost înființată în decembrie 1994, sub numele de Universitar Farma SRL, de două persoane: Ion Mateescu, născut în martie 1924, și Virgiliu Condrea.
Conform documentelor de la Registrul Comerțului, Mateescu avea 40 la sută din firmă, iar Condrea-senior era acționarul majoritar, cu 60 la sută, scria Euroactiv. Mateescu a părăsit firma în 12 aprilie 1996, atunci când i-a cesionat participarea sa de 40 la sută fiului partenerului său, pe atunci student. Așa a apărut în Hexi Pharma Dan Alexandru Condrea.
Acesta din urmă a murit, duminică seară, într-un accident rutier produs după ce maşina pe care o conducea s-a izbit puternic de un copac aflat pe marginea drumului dintre Buftea și Corbeanca.
Condrea era singur în maşină. El a fost recunoscut dupa acte și dupa haine, cadavrul său fiind complet desfigurat după ce mașina pe care o conducea s-a izbit în plină viteză de un copac.
Condrea nu conducea mașina cu care merge în mod normal, un SUV Porsche Cayenne negru, o mașină mare și cu sisteme de protecție foarte eficiente în caz de accident. Duminică el se afla la volanul unei mașini compacte, de oraș, un Opel Astra.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a vedea dacă a fost vorba despre un simplu accident de circulație sau despre o sinucidere.