APARIŢIE. Albumul "Regele Tutankhamon", publicat de editura RAO, explorează îndeaproape avuţiile funerare ale faraonului.
La 86 de ani de la descoperirea mormântului faraonului Tutankhamon, RAO publică o carte spectaculoasă, editată în condiţii grafice excepţionale: „Regele Tutankhamon. Comorile din mormânt“ de Zahi Hawass, în traducerea din engleză a Luizei-Anca Kraft. Volumul, tipărit în China şi apărut în seria „Enciclopedia RAO“, este un excepţional album fotografic care prezintă în detaliu fabulosul tezaur descoperit în noiembrie 1922 de arheologul Howard Carter în mormântul faraonului-adolescent Tutankhamon.
Astfel, cititorul obişnuit, care n-a călătorit până acum în Egipt sau a ratat expoziţiile care au dus aceste comori în mari oraşe europene (cea mai recentă, la Londra, anul trecut), se poate delecta cu fotografii detaliate, însoţite de texte explicative substanţiale.
Volumul, de dimensiuni impozante - cântăreşte câteva kilograme! -, are 296 de pagini, pline de fotografii excepţionale, şi o supracopertă luxoasă, totul inclus într-o casetă de carton. Sunt 324 de ilustraţii, dintre care 317 color, precum şi 26 de planşe pliate, care prezintă pe larg obiectele găsite în mormântul faraonului. Fiecare artefact este însoţit de o amplă prezentare, realizată într-un mod profesionist, în aşa fel încât cititorul să o poată accesa rapid.
Despre „Regele-copil“ - fiul faraonului Amenhotep IV şi al reginei Kiya, care a domnit de la 9 ani (1333- 1324 î.Hr.) peste una dintre cele mai sofisticate civilizaţii antice - şi despre minunatele bogăţii găsite neatinse în camera lui mortuară s-au scris nenumă rate volume, dar cartea de faţă, semnată de reputatul egiptolog Zahi Hawass, îi oferă cititorului o perspectivă completă, de mare impact, asupra acestei descoperiri arheologice de excepţie.
Autorul, cercetător în Valea Regilor
Cea mai recentă teorie, lansată în septembrie de un profesor britanic de egiptologie, este legată de cei doi fetuşi mumificaţi găsiţi în mormântul faraonului. Testele complexe de ADN demonstrează, aproape fără dubiu, că cei doi copii erau fiii lui Tutankhamon - un mister dezlegat după zeci de ani de cercetări. În cercetările din Valea Regilor, unul dintre cele mai misterioase locuri din lume, s-a implicat şi autorul volumului de la RAO, Zahi Hawass. El este secretar general al Consiliului Suprem al Antichităţilor din Egipt şi conduce săpăturile arheologice de la Giseh (Saqqara) şi din oaza Bahariya. A scris numeroase articole, studii şi cărţi despre Egiptul Antic, printre care „The Royal Tombs of Egypt“ şi „Secrets from the Sand“.
Fotograful care semnează partea vizuală, italianul Sandro Vannini, colaborează de mulţi ani cu Hawass, contribuind, printre altele, cu fotografii pentru albumul „The Royal Tombs of Egypt“.