- Mai ales era renumită grădina de la „apele minerale” - ne spune Moş Nae – căci lumea putea acolo să se scalde, să bea apă minerală şi să se plimbe prin crâng. N’a rămas, până în zilele noastre, ca amintire, decât numele străzii „Apele minerale“, pe la podul „Lemaitre”.
- Dar de ce-i zicea locului „Apele minerale”? - am întrebat.
- Apoi era acolo un isvor cu apă ruginie, căruia îi ieşise faima că e bună de leac. Păcat că isvorul a fost astupat, când s’a făcut podul de piatră...
Pe atunci erau acolo pomi mulţi, verdeaţă, viţă sălbatecă, tufişuri... dacă intrai nu te mai vedeai. Îndeosebi femeile care doreau să aibă copii veniau să bea „apa minerală”... Cum beau, mai ales dacă făceau şi o preumblare prin crâng, rămâneau pe dată „borţoase”...
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul istoric
Recomandările noastre
