Comoară dacică, găsită pe câmp cu ajutorul unui detector de metale. Ce se întâmplă cu cele 17 monede descoperite de un dâmbovițean

A descoperit pe câmp, în vecinătatea comunei în care locuiește, mai multe monede a căror proveniență se pare că datează din perioada dacică. Este vorba despre un bărbat din Dărmănești, județ Dâmbovița, care, la puțin timp după ce a descoperit comoara a apelat la ajutorul autorităților.

Surse din Poliția Română au dezvăluit că, în județul Dâmbovița, un bărbat din Dărmănești a descoperit pe un câmp din Mărginenii de Sus mai multe monede. Cel mai probabil acestea dateaza din timpul dacilor. 

Barbatul s-a folosit pentru a descoperi monedele de un detector de metale, pentru care posedă autorizație. Imediat după ce a descoperit monedele, bărbatul a bătut în ușa primăriei pentru a le preda.

Cele 17 monede urmează să fie ridicate de către Serviciul Investigații Criminale și predate, ulterior, Direcției Județene pentru Cultură Culte și Patrimoniu Cultural Național.