Comisie de anchetă privind fuga lui Hayssam

Comisie de anchetă privind fuga lui Hayssam

Plenul Senatului a votat astăzi înfiinţarea unei comisii de anchetă privind plecarea din România a sirianului, raportul urmând a fi prezentat până la sfârşitul lunii octombrie.

Propunerea a fost adoptată de Senat cu 48 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi 9 abţineri.             Iniţiatorul solicitării de înfiinţare a comisiei de anchetă, senatorul PC Marius Marinescu, a declarat în plenul Senatului că timp de doi ani de zile "nu s-a vrut să se afle adevărul despre fuga din România a teroristului nr. 1 al României, Omar Hayssam, şi, mai mult, s-a dorit muşamalizarea vinovaţilor în acest caz".             "Se pare că sunt mai mulţi vinovaţi, mai mulţi demnitari, unii dintre ei chiar au fost promovaţi la gradul de general, iar alt demnitar care a închis ochii la fuga din ţară a lui Omar Hayssam candidează la Primăria Capitalei", a spus Marinescu.             Sirianul este vinovat pentru implicare în răpirea a celor trei jurnalişti români în Irak.

În iunie anul trecut, instanţa Curţii de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Omar Hayssam la 20 de ani de închisoare pentru acte de terorism. Instanţa a mai decis şi confiscarea sumei de 30.000 de dolari şi plătirea de daune morale de câte două milioane de euro pentru fiecare dintre cei trei jurnalişti răpiţi în Irak.

În urmă cu doi ani, Omar Hayssam a părăsit România, după ce fusese eliberat din arestul preventiv pe motive medicale. Sirianul este dat în urmărire internaţională prin Interpol.

(13:21)

Ne puteți urmări și pe Google News