Evenimentul Zilei > Justitie > Comisia de la Veneția, mesaj fără precedent: România se află într-o situație GRAVĂ
Comisia de la Veneția, mesaj fără precedent: România se află într-o situație GRAVĂ

Comisia de la Veneția, mesaj fără precedent: România se află într-o situație GRAVĂ

Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, trage un semnal de alarmă asupra situației în care se regăsește România după modificările Codului Penal.

Buquicchio susține că situația din România este una foarte gravă, iar judecătorii lucrează la redactarea unei opinii pe Legile justiției, opinie care va fi transmisă României la sfârșitul lunii iulie.

”Urmărim situația din România de câteva luni deja. De la declanșarea crizei nu am primit nicio solicitare de la autoritățile române sau de la APCE de a analiza situația. Abia în aprilie peședintele Iohannis ne-a solicitat să pregătim o opinie. Lucrăm acum la acest document. Săptămâna trecută, în cadrul sesiunii de la Veneția, am avut un schimb de opinii cu membrii parlamentului de la București: dl Iordache, președintele comisiei juridice din cadrul Camerei Deputaților și consilierul pe probleme juridice al președintelui Iohannis.

Având în vedere urgența situației, lucrăm deja la o opinie preliminară, care va fi gata la finalul lunii iulie, va fi trimisă la București, și sperăm că va fi luată în considerație. Opinia se va referi la statutul judecătorilor și organizarea justiției și Consiliul Superior al Magistraturii. Codurile penale nu fac obiectul acestei analize, căci nimeni nu ne-a solicitat încă să o facem.”, a declarat Gianni Buquicchio, într-un interviu pentru Europalibera.

Buquicchio susține că în România și alte state europene nu există o cultură democratică aprofundată, tocmai de aceea politicienii doresc să schimbe legile justiției, pentru că nu le convin deciziile judecătorești.

”Deci în aceste țări nu există încă o mentalitate democratică, aceasta idee a alternanței la putere: azi sunt eu, mâine ești tu, şi ar trebui să facem totul pentru binele oamenilor și societății. Cei care sunt la putere vor să schimbe legile pentru că nu sunt satisfăcuți de deciziile justiției.

Independența justiției este o prioritate pentru Comisia de la Veneția de multă vreme. Iar asta, atât în interesul cetățenilor unei țări sau alta, pentru că aceștia au dreptul la o judecată dreaptă, dar și din rațiuni economice, căci o țară unde justiția nu este independentă este instabilă și investitorii se feresc să investească acolo. Înainte de aderare, am lucrat foarte mult cu țări ca România pentru a implementa măsuri de întărire a independentei justiției.

Acum, că sunt în UE, pare că nu le mai pasă atât de mult. Eu cred însă că sunt și alte motive. Dacă ne uităm la Ucraina, Serbia, Macedonia, de exemplu, vedem că în dorința de aderare la UE cooperează foarte bine cu noi. Comisia Europeană și Parlamentul European cooperează cu noi în procesul de aderare al acestor țări.”, a mai spus președintele Comisiei de la Veneția.

 

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Publicat in categoriile: Justitie
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: