Breaking news. Audiere cu UȘILE ÎNCHISE în COMISIA SPP. Cine a fost luat la ÎNTREBĂRI

Breaking news. Audiere cu UȘILE ÎNCHISE în COMISIA SPP. Cine a fost luat la ÎNTREBĂRI

Generalul de brigadă Daniel-Ion Bălaşa este audiat în Comisia parlamentară de anchetă a posibilei implicări a SPP în activitatea unor partide politice. Juranliștii nu au acces la această ședință.

Începând cu anul 2016, Daniel-Ion Bălașa ocupă funcția de adjunct al directorului SPP, iar între anii 2006 și 2016 a ocupat diverse funcții de conducere în Serviciul de Protecție și Pază.

Presa nu are acces la lucrările comisiei. Jurnaliștii nu au putut asista nici la tradiționalul cuvânt de deschidere al președintelui Comisiei de anchetă. Audierea precedentă, cea a președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost transmisă în direct pe site-ul Camerei Deputaților.

 

La comisia SPP au mai fost audiați vicepremierul Paul Stănescu și fostul director SPP, Dumitru Iliescu, unde presa a fost invitată câteva minute să asiste la începutul ședinței. Pe data de 9 octombrie, în Parlament, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat la comisia specială de anchetă privind activitatea SPP, că nu a avut din partea serviciului de pază și protecție „nicio semnalizare” atunci când a fost supravegheat audio, video și ambiental.

 

După audierea din comisia specială de anchetă privind posibila implicare a serviciului secret în activitatea unor partide politice, fostul director SPP Dumitru Iliescu a declarat, că „oricine” se poate implica în politică, dar că el nu are asemenea informații legate de SPP.

După audierea din Comisia de anchetă a SPP, pe 2 octombrie, vicepremierul Paul Stănescu a declarat, că probabil Lucian Pahonțu l-a ales pe el pentru că deținea funcții în PSD, unele pe care le are și acum. Acesta a adăugat că nu are nevoie de serviciile SPP și că primește note informative de la SRI.

 

Liderul PSD Liviu Dragnea a relatat, la începutul anului, că un prieten al vicepremierului Paul Stănescu a fost trimis de şeful SPP, Lucian Pahonţu, pentru a-i spune că Dragnea va fi „executat”, iar Stănescu va fi „protejat” şi va ajunge preşedinte al social-democraţilor.