Comisia Juridică se reunește azi pentru raportul final privind solicitarea DNA de începere a urmăririi penale a lui Florin Popescu

Comisia Juridică se reunește azi pentru raportul final privind solicitarea DNA de începere a urmăririi penale a lui Florin Popescu

Comisia Juridică a Camerei Deputaților se va reuni cu începere de la ora 13.00 pentru a da raportul final privind solicitarea DNA de începere a urmăririi penale în cazul deputatului Florin Popescu.

Ulterior, la ora 13.00, Biroul Permanent al Camerei Deputaților se va reuni pentru a lua act de raportul Comisiei Juridice, urmând ca plenul Camerei Deputaților să fie comvocat în perioada 5-7 mai.

Săptămâna trecută, deputatul Florin Popescu a anunţat că îşi suspendă activitatea în PMP până la clarificarea situaţiei sale şi că s-a retras şi din lista de candidaţi ai acestei formaţiuni la euroalegeri, precizând că se pune la dispoziţia Justiţiei.

 Procurorul general Tiberiu Niţu i-a transmis, miercuri, ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a solicita încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu - acuzat că ar fi cerut mită în campania electorală din 2012.

Demersul vine după ce DNA a cerut aviz pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu, în dosarul în care acesta este acuzat că a cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetăţenilor în campania electorală din iunie 2012.

 

Ne puteți urmări și pe Google News