Comisia Europeană: Skopje și Sofia să implementeze Acordul de bună vecinătate

Comisia Europeană: Skopje și Sofia să implementeze Acordul de bună vecinătate

Acordul de prietenie și bună vecinătate între Skopje-Sofia trebuie să fie pus în aplicare cu bună credință de ambele părți, a declarat comisarul UE pentru extindere și vecinătate, Oliver Varhelyi, în timpul dezbaterilor din Parlamentul European cu privire la rapoartele de progres ale Serbiei, Kosovo și Albaniei și Macedoniei de Nord pe calea către UE.

Potrivit acestuia, Skopje și Sofia ar trebui să își dubleze eforturile și să găsească o soluție pentru problemele nerezolvate. „Fac apel la abținere de la declarații și acțiuni care încalcă interesele europene mai largi”, a adăugat el. Varhelyi a menționat că Macedonia de Nord implementează reforme în domeniul justiției și al luptei împotriva criminalității organizate, dar mai sunt multe de făcut. "Sperăm să fie adoptat cadrul de negociere și că prima conferință interguvernamentală va avea loc cât mai curând posibil, chiar în timpul acestei președinții", a declarat comisarul, citat de BGNES.

Anul trecut, Bulgaria nu a susținut cadrul de negocieri al Macedoniei de Nord pentru UE și, prin urmare, i-a blocat drumul către aderare. Deocamdată nu există semnale că Sofia își va reconsidera poziția rapid și nu se așteaptă niciun progres în prima jumătate a anului, așa cum speră comisarul UE pentru extindere. Bulgaria susține că Skopje nu îndeplinește acordul, deoarece acolo continuă discursul urii și discriminarea împotriva bulgarilor. Mai mult, disputele istorice nu au fost soluționate, așa cum era de așteptat. Skopje, la rândul său, se plânge că Sofia nu a reușit să își îndeplinească angajamentul de a sprijini Macedonia de Nord pentru aderarea la UE.

Ilhan Küçük: Avem nevoie de mai multe poduri

Raportorul pentru Republica Macedonia de Nord în Parlamentul European, Ilhan Küçük, și-a exprimat speranța că țara va relua dialogul constructiv cu Bulgaria. În fața plenului, el a spus că avem nevoie de mai multe poduri care să ne conecteze în loc de ziduri care să ne separe. „Când încrederea este distrusă, ea trebuie fără îndoială restabilită. Și cel mai bun mod de a face acest lucru este să revenim la bazele tratatului. Doar aceasta ne va permite să trasăm o foaie de parcurs pentru regiune, care inevitabil e legată de integrarea tuturor țărilor în Uniunea Europeană", a declarat Küçük pentru BNR.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Cooperarea regională va avea de câștigat din acest lucru, relațiile bune de vecinătate vor beneficia de acest lucru, la fel și întreaga Uniune Europeană va beneficia de acest lucru", a adăugat el.

Andrei Kovacev: Adevărul istoric este tabu

Eurodeputatul PPE/GERB, Andrei Kovacev, a subliniat că în Republica Macedonia de Nord, oricine își declară în mod deschis identitatea și originea bulgară continuă să fie discriminat. Adevărul istoric este tabu și oricine vorbește deschis despre asta este supus presiunii, insultelor și discriminării. Problema nu este o dispută cultural-istorică, ci încălcarea drepturilor democratice fundamentale din partea unui stat candidat, cum ar fi dreptul de exprimare fără a aștepta consecințe negative, a spus Kovacev. Peste 130.000 de oameni sunt cetățenii de origine bulgară în Macedonia de Nord, ca parte a comunității istorice bulgare, care până la sosirea regimului Tito a reprezentat o majoritate acolo, a adăugat europarlamentarul. Acești oameni trăiesc cu frică, sunt presați să nu se declare bulgari la următorul recensământ, a menționat el. "Da extinderii pentru toate țările din Balcanii de Vest. Nu minciunii, urii discriminării", a spus el.

Europarlamentarul VMRO, Anghel Djambazki, a declarat că Macedonia de Nord comite o încălcare drastică a drepturilor omului, ceea ce „nu se întâmplă în Africa, ci în Europa sub nasul Parlamentului European”. "VMRO va fi întotdeauna de partea adevărului istoric. Nu puteți schimba faptul că până în 1944 e Bulgaria și asta va rămâne așa", a spus Djambazki.

Partidul Socialist Bulgar (BSP): Subiectul este folosit de partidele naționaliste

Petar Vitanov (SD/BSP) a subliniat că escaladarea confruntării pe tema Macedoniei de Nord este utilizată în Bulgaria de partidele naționaliste în campania electorală. Potrivit acestuia, în Macedonia de Nord acest lucru duce o presiune suplimentară asupra persoanelor cu identitate bulgară. Suntem pentru progresul Macedoniei de Nord, dar trece prin relații de bună vecinătate, a adăugat comisarul european pentru extindere. Reprezentanții grupurilor parlamentare ale Socialiștilor și Democraților (SD) și al Verzilor a solicitat începerea negocierilor de aderare. Potrivit SD, veto-ul bulgar este iresponsabil și ar trebui retras, subliniază BTA. Cu toate acestea, BSP susține o politică mai dură față de Skopje la nivel național.

Amendamentul împotriva lui Karakachanov

Partidul Socialiștilor Europeni, condus de fostul prim-ministru bulgar Serghei Stanișev, a depus un amendament la rezoluția Parlamentului European care „condamnă declarațiile provocatoare recente ale oficialilor guvernamentali bulgari cu privire la problemele istorice care afectează Macedonia de Nord, care contravin spiritului Tratatului de bună vecinătate cu Bulgaria".

Amendamentul se adresează în mod clar vicepremierului bulgar și ministru al apărării Krasimir Karakachanov, căruia premierul Boiko Borisov i-a delegat subiectul Macedonia de Nord. După cum era de așteptat, Karakachanov l-a transformat în subiect principal în campania sa electorală și nu se oprește cu comentariile dure. Cu toate acestea, europarlamentarul Petar Vitanov a spus că „amendamentul este unilateral și transmite un semnal că poziția Macedoniei de Nord este mai importantă decât toate îngrijorările bulgarilor”. "Am făcut apel ca acesta să fie retras și am spus că, dacă nu va fi retras, voi chema pe fiecare dintre voi, tovarăși, să nu-l susțineți. Noi vom face și facem deja campanie pentru a convinge cât mai mulți socialiști să nu-l sprijine", a declarat el pentru BNR.

Traducere: Rador