Comisia Europeană a realizat o nouă listă de reguli. Toate hotelurile, restaurantele și terasele din statele membre Uniunii Europene vor fi nevoite să facă o serie de modificări.
Comisia Europeană a propus miercuri noi norme la nivelul UE. Este vorba de un set de reguli privind ambalajele din hoteluri, restaurante și cafenele. Instituția vrea ca prin noile măsuri să oprească permanenta creștere de deşeuri, dar și frustrarea consumatorilor.
Anumite forme de ambalare vor fi interzise în aceste locuri. Printre acestea se numără ambalajele de unică folosinţă pentru alimente şi băuturi atunci când sunt consumate în restaurante şi cafenele, ambalajele de unică folosinţă pentru fructe şi legume, sticlele de şampon în miniatură, precum şi alte ambalaje în miniatură din hoteluri.
Ambalajele sunt unul dintre principalele produse care utilizează materiale prime virgine. 40% din materialele plastice şi 50% din hârtia utilizată în UE sunt destinate ambalajelor. CE a argumentat că fiecare european produce în fiecare an aproape 180 kg de deşeuri de ambalaje, iar dacă nu vor fi luate măsuri, UE ar urma să înregistreze o creştere suplimentară cu 19% a deşeurilor de ambalaje până în 2030. În ceea ce privește deşeurile de ambalaje din plastic, ar putea fi înregistrată chiar o creştere de 46%. Așadar, noul set de reguli propus are ca scop oprirea acestei tendințe.
Cine poate profita de noile reguli ale Comisiei Europene
Ideea CE va crea noi oportunități de afaceri pentru industrie. Întreprinderile mai mici vor reduce nevoia de materiale prime virgine. Astfel, va fi sporită capacitatea de reciclare a Europei și va fi redusă dependeța UE de resursele primare şi de furnizorii externi. Noile reguli vor plasa sectorul ambalajelor pe drumul privind atingerea neutralității climatică până în 2050.
În plus, Comisia a oferit lămuriri consumatorilor şi industriei cu privire la materialele plastice de origine biologică, compostabile şi biodegradabile. „Vom crea condiţiile prielnice pentru ca principiile economiei circulare - reducerea, reutilizarea, reciclarea - să poată funcţiona cu adevărat. A dispune de ambalaje şi de bioplastice mai sustenabile înseamnă a dispune de noi oportunităţi de afaceri în tranziţia verde şi cea digitală, de inovare şi noi competenţe, de locuri de muncă la nivel local şi de economii pentru consumatori”, a declarat comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevicius.
Care sunt obiectivele noilor măsuri ale CE
Propunerea instituției are trei scopuri principale. Primul dintre ele se referă la prevenirea generării de deşeuri de ambalaje. Comisia vrea să fie redusă cantitatea acestora prin impunerea unor restricţii privind ambalajele superflue şi promovarea soluţiilor de ambalare reutilizabile şi reîncărcabile. Cel de-al doilea obiectiv este stimularea reciclării de înaltă calitate. În acest context, Comisia a asigurat că va oferi posibilitatea ca toate ambalajele de pe piaţa UE să devină reciclabile într-un mod viabil din punct de vedere economic până în 2030.
Ultimul obiectiv se referă la reducerea nevoii de resurse naturale primare şi crearea unei pieţe funcţionale pentru materiile prime secundare. Acest lucru va reuși să sporească utilizarea materialelor plastice reciclate în ambalaje prin intermediul unor obiective obligatorii. Așadar, scopul principal este de a reduce deşeurile de ambalaje cu 1% pe cap de locuitor până în 2040 în fiecare stat membru, comparativ cu situaţia din 2018. Dacă CE reușește să facă acest lucru, ar înseamna că va fi înregistrată o scădere globală a deşeurilor în UE de circa 37%.
Producătorii vor fi obligați să scrie pe etichetă din ce material sunt făcute produsele
Comisia Europeană vrea să încurajeze reutilizarea sau reîncărcarea ambalajelor. Întreprinderile vor fi obligate să le ofere consumatorilor un anumit procent din produsele lor în ambalaje reutilizabile sau reîncărcabile. Poate să fie vorba de ambalaje de la băuturi şi mâncăruri la pachet sau ambalajele de la livrările de produse prin comerţul electronic. În plus, instituția va impune o standardizare a formatelor ambalajelor şi o etichetare clară a ambalajelor reutilizabile. Măsurile pe care CE vrea să le pună în practică au ca scop reciclarea completă a ambalajelor până în 2023.
Mai mult decât atât, instituția va pune la punct un set de criterii de proiectare pentru ambalaje. Vor fi create sisteme-depozit obligatorii pentru sticlele din plastic şi dozele din aluminiu. În plus, trebuie specificat clar care sunt tipurile de ambalaje care trebuie să fie compostabile, astfel încât consumatorii să le poată arunca în deşeurile biologice. Vor exista, de asemenea, rate obligatorii de conţinut reciclat pe care producătorii trebuie să le includă în noile ambalaje din plastic.
Fiecare ambalaj va purta o etichetă care să conțină informații în legătură cu materialul din care este fabricat şi în ce flux de deşeuri ar trebui să fie plasat. Containerele de colectare a deşeurilor vor purta și ele aceleaşi etichete. Mai mult decât atât, aceleași simboluri vor fi utilizate în toate statele membre UE. Măsurile propuse ar urma să reducă emisiile de gaze cu efect de seră generate de ambalaje la 43 de milioane de tone, comparativ cu 66 de milioane, până în 2030. Utilizarea apei s-ar reduce cu 1,1 milioane m3, informează Agerpres.