Comisarul Silvian îşi ignoră ministrul

Comisarul Silvian îşi ignoră ministrul

Cele 24 de ore pe care ministrul mediului, Nicolae Nemirschi, i le-a dat şefului Gărzii Naţionale de Mediu, Silvian Ionescu, pentru a alege între poziţia sa publică şi calitatea de asociat la firma KVB Economic, care consiliază OMV Petrom, au fost traversate pe „şest” de cei doi înalţi demnitari.

Deşi, acum două zile, ministrul mediului declarase că „i-a cerut şefului Gărzii Naţionale de Mediu ca în, următoarele 24 de ore, să-şi lămurească poziţia”, ieri, Nemirschi a uitat să facă bilanţul celor 24 de ore scurse. Nemirschi nu a putut fi găsit de EVZ, pentru a comenta situaţia. „Este într-o şedinţă”, a explicat purtătorul său de cuvânt. Acesta a ţinut şi să tempereze eventualele interpretări ale tăcerii lui Nemirschi: „Haideţi să aşteptăm poziţia sa oficială. Şi eu am încercat să-l sun, dar nu mi-a răspuns. Este într-o şedinţă de guvern”.

De cealaltă parte, Silvian Ionescu, a declarat, ieri, pentru EVZ, că ultimatumul pe care i l-a dat Nicolae Nemirschi ar fi fost o „insinuare” a presei. Ionescu a fost contrazis, însă, de purtătorul de cuvânt al ministrului mediului, care a confirmat termenul de 24 de ore pronunţat de Nemirschi: „Acestea au fost vorbele domnului ministru”.

„Mă îndoiesc de moralitatea foştilor securişti”

Contactat de EVZ, preşedintele asociaţiei „Pro Democraţia”, Cristian Părvulescu a fost tranşant în cazul „Silvian Ionescu – OMV Petrom”: „Au mai existat demnitari în situaţii similare, care şi-au dat demisia, ceea ce este recomandabil şi pentru Silvian Ionescu. În momentul de faţă, există o îndoială serioasă în ceea ce priveşte capacitatea sa de a "controla" OMV-Petrom”.

Referitor la faptul că legea nu-i interzice lui Ionescu să aibă, simultan, calitatea de comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu şi de asociat al unei firme de consultanţă de mediu, Pârvulescu a declarat: „Politica nu e fondată doar pe lege, ci şi pe morală. În funcţie de moralitate sunt evaluaţi politicienii. În momentul de faţă, PDL-ul are câteva probleme mari de moralitate. După ce domnul Radu Berceanu l-a selecţionat pe Costel Iancu şi l-a pus secretar de stat, iată-l pe Silvian Ionescu ajuns din nou la Garda de Mediu. Ne aducem aminte că, în 2005, nu era bun de prefect al Bucureştiului, dar, după aceea, a fost foarte bun la Garda de Mediu până în 2007. Acum revine în funcţie. Am îndoieli serioase în ceea ce priveşte moralitatea lui câtă vreme a fost ofiţer de securitate. Nu sunt dintre cei care cred că, înainte de 1989, spionii erau patrioţi”.

„Conflict de interese flagrant”

Directorul Agenţiei de Monitorizare a Presei, Mircea Toma, condamnă faptul că legea română permite dubla postură în care se găseşte Silvian Ionescu: „Aşa cum e făcută legea în România, Silvian Ionescu nu este în incompatibilitate. Este însă într-o incompatibilitate morală, pentru care vor plăti şi el, şi cei care îl menţin în funcţie. Legea nu e făcută corect neacoperind  situaţia de faţă. E condamnabil că cineva este acceptat în funcţia de şef al Gărzii de Mediu, deşi e vizibil că, având un contract cu Petrom, Ionescu ia bani de la Petrom. Faptul că nu el face controlul, ci nişte subordonaţi ai lui de la Garda de Mediu, şi faptul că nu el conduce firma de consultanţă, ci nişte angajaţi ai săi, de la KVB Economic,  nu contează deloc. Ei dau raportul în faţa aceluiaşi şef, Silvian Ionescu. Este un conflict de interese flagrant. Dacă legea română ar fi fost făcută conform cu recomandarea nr.10 din 2000 a Comisiei Europene, acest lucru nu ar fi fost posibil”.

DEZVĂLUIRE EVZ Conflict de interese la vârf

Luni, EVZ a dezvăluit că firma KVB Economic, avându-i ca principali asociaţi pe Silvian Ionescu şi Sulfina Barbu, a încheiat în februarie un contract de consultanţă cu OMV-Petrom. Contractul, atribuit în condiţii preferenţiale, potrivit unor surse din Petrom, a fost semnat exact în perioada în care compania austriacă se pregăteşte să investească 2 miliarde de euro în retehnologizări, pentru a respecta obligaţiile din autorizaţia integrată de mediu. Instituţia care ar trebui să verifice corectitudinea cu care Petrom îşi onorează angajamentele este Garda Naţională de Mediu, condusă de Silvian Ionescu.

CITIŢI ŞI:

Ne puteți urmări și pe Google News