Undă de șoc înspre Dosarul Caracal. DIICOT a preluat cazul altei fete dispărute despre care evz.ro scrie de patru zile. Secretele încep să iasă la iveală.
Dedesubturile dispariție ciudate a Aureliei Carmen Radu, readuce în prim-plan un nume greu implicat în Dosarul Caracal. Același polițist care s-a ocupat de dosarul Alexandrei Măceșanu s-a implicat și în cel al acestei adolescente din Deveselu, dată acum în urmărire internațională. Părinții ne-au spus că DIICOT a preluat cazul și au făcut dezvăluiri uluitoare, în exclusivitate pentru evz.ro.
Exclusiv EvZ
Cazul dispariției unei alte fete din zona Caracal, Aurelia Carmen Radu (foto), în vârstă de 16 ani, scoate la iveală amănunte șocante care leagă acest dosar de cel al dispariției Alexandrei Măceșanu.
Așa cum a anunțat evz.ro, în 10 februarie polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt au deschis un dosar penal pentru trecere frauduloasă a frontierei, după ce s-a aflat că tânăra ar fi plecat în Italia, fără acordul părinților, aparent îndrăgostită de un băiat de aceeași vârstă cu ea.
O informație-bombă vine, însă, din partea părinților fetei, pe care am reușit să-i contactăm după ce adolescenta a fost dată în urmărire generală și internațională de Poliția Română.
Tatăl Aureliei, Marian Radu, de 48 de ani, a dezvăluit, în exclusivitate pentru evz.ro, că a fost anunțat de polițiști că DIICOT a preluat cazul fetei sale. Omului îi e greu să creadă că fata lui a plecat de bunăvoie de acasă și spune că, în mesajele pe care le-a transmis familiei, ”se vedea că este împinsă de la spate”.
”Fata mea nu este așa. Nu amenință că se omoară dacă vine acasă. Că îl iubește pe băiatul ăla”, a adăugat mama Aureliei, Valeria Radu, de 34 de ani.
În cadrul discuției cu cei doi părinți, Valeria Radu a făcut o mărturisire uluitoare.
Comisarul Pistol ne-a spus că nu poate să o oblige să vină acasă dacă nu vrea
În ziua în care a împlinit 16 ani, pe 19 iulie 2019, Valeria Radu spune că fata ei a dispărut de acasă, din comuna Deveselu, iar sesizarea a fost depusă tot la Secția Poliției Rurale din Osica de Sus, acolo unde au reclamat și părinții Alexandrei Măceșanu dispariția fetei lor. Dosarul a fost trimis la Poliția Caracal de către comisarul-șef Violeta Mirea, soția șefului Poliției Caracal, Nicolae Mirea, deveniți celebri prin felul cum (nu) au investigat dispariția Alexandrei Măceșanu din Dobrosloveni, răpită și sechestrată de Gheorghe Dincă.
Cel care s-a ocupat de caz la Caracal, în vara anului trecut, a fost „domnul comisar Pistol”. Nimeni altul decât fostul șef al Biroului Investigații Criminale din Poliția Caracal, Constantin Pistol (foto), care, pe 25 iulie 2019, a purtat un dialog de 16 minute cu Alexandra Măceșanu, în timp ce fata era sechestrată în casa lui Gheorghe Dincă și suna disperată la 112.
Valeria Radu ne-a povestit că, după ce a dat-o dispărută pe fiica ei, în iulie 2019, „domnul comisar Pistol” s-ar fi intersat de dispariția fetei și ar fi aflat că Aurelia „s-a măritat” cu un băiat din orașul Balș, județul Olt.
„Pe 19 iulie, de ziua ei, am sunat-o întruna și îmi zicea că e la o prietenă de a ei, că vine acasă…Apoi am aflat că a plecat cu prietena ei la acest băiat. Domnul comisar Pistol a luat inițiativa și s-a interesat. I-am arătat cu cine era prietenă pe Facebook, i-am dat datele pe care le știam. El ne-a spus că a verificat și că fata este în Balș, la părinții băiatului și că nu poate să o oblige să vină acasă dacă nu vrea, fiindcă așa e legea, că are 16 ani și poate să decidă”, a povestit mama Aureliei.
Ce a făcut mai departe?!
”Nu-i cunosc pe părinții băiatului din Balș”
Am întrebat-o pe Valeria Radu dacă a fost la Balș și a zis că nu, iar pe părinții băiatului nu i-a cunoscut niciodată.
„Investigația” comisarului Pistol avea loc chiar înainte de dispariția Alexandrei Măceșanu, răpită pe 24 iulie de Gheorghe Dincă. Despre el, am scris în articolul „Protecția monstrului din Caracal a început imediat după apelul Alexandrei”, că știa că pe strada Craiovei își aveau casele Gheorghe Dincă, posesor al unei mașini gri cu care racola fete, dar și un anume Vasilică Măceșanu, implicat în anul 2012 în dosarul rețelei de trafic de carne vie și prostituție. Comisarul Pistol nu a fost în stare să localizeze cartierul Bold, despre care Alexandra a spus când a sunat la 112.
Revenind la povestea Aureliei Radu, mama ei ne-a spus că cealaltă fată care plecase cu fiica ei după petrecerea aniversară s-a întors acasă. Bunica acesteia ar fi fost și ea la poliție ca să reclame dispariția nepoatei ei.
Mama Aureliei spune că, după o perioadă de timp, a aflat că fiica ei este în Alexandria, județul Telorman, ”la părinții mamei băiatului”. A ajuns acolo și i-a găsit doar pe bunicii băiatului. La ei locuiau tinerii, ambii elevi și de aceeași vârstă – 16 ani. ”Știam că părinții lui sunt plecați în Italia. I-am luat cu binișorul și i-am convins să vină înapoi la noi. Au venit în cele din urmă și au stat la părinții mei, în satul Fălcoiu, dincolo de Caracal”, a continuat Valeria Radu.
De acolo, spune femeia, ar fi plecat, iarăși, pe 15 septembrie.
Între timp, Marian Radu, care ne-a spus că lucra în Germania, ca șofer de TIR, s-a întors acasă, în țară.
Aurelia a fost văzută în Italia
”Fata a plecat a doua oară, după ce a început școala, la Liceul Tehnologic Constantin Filipescu, din Caracal. A dispărut cu acel băiat. Am ținut legătura cu ea prin telefon mult timp, până de sărbători. Credeam că s-a dus acasă la băiat. Avea număr de România. După aceea, nu mai răspundea la telefon, dar vorbeam pe messenger. Până când mi-a spus o cunoștință că a văzut-o în Italia. Lucra la pubelele de gunoi cu soacră-sa, în Milano. Asta am aflat acum vreo săptămână, când am depus plângerea la poliție”, susține Valeria Radu.
Mama fetei a adăugat că Aurelia a postat selfi-uri pe Facebook, iar atunci când a aflat că este dată în urmărire internațională și „a văzut poza la poliție” a trimis un mesaj video pe pagina băiatului, în care spunea că nu mai vrea să se întoarcă acasă, că îl iubește și că se omoară dacă vine înapoi.
Părinții Aureliei nu au știut să ne spună când a plecat fata lor din țară și cum, iar ce au aflat de la adolescentă este ambiguu.
”Ba că a plecat cu un TIR, ba cu un microbuz. Așa mi-a spus”, ne-a declarat Valeria Radu.
Așa cum s-a anunțat inițial, adolescenta, cu domiciliul în comuna Deveselu, locuia câteodată la bunici, în satul Fălcoiu, situat la 16 km de Caracal. Pe10 februarie, în jurul orei 10.30, dispariția minorei a fost înregistrată la Secția Poliției Rurale din Osica de Sus, apoi la IPJ Olt și postată pe site-ul Poliției Române, adolescenta fiind dată în urmărire națională și internațională.
Polițiștii au deschis un dosar penal in rem, adică pentru faptă, pentru trecere frauduloasă a frontierei. Asta deoarece fata, minoră fiind, nu a avut acceptul părinților să părăsească țara.
Se are în vedere și ipoteza că fata ar fi căzut pradă unei rețele de traficanți de persoane după metoda „lover boy”. De aici și implicarea DIICOT în investigarea cazului, așa cum ne-au spus părinții Aureliei.
Secretele din fosta garnizoană de la Deveselu
Despre membrii familiei Radu, primarul din Deveselu, Ion Aliman, spune că sunt oameni cumsecade. Familia cu patru copii locuiește într-un apartament din fosta garnizoană a piloților de MIG, unde a trăit și tatăl lui Marian Radu.
”M-a surprins când a venit, anul trecut, și a plătit toate datoriile, taxe, impozite restante, de circa 4.000 de lei. Știu că e șofer de TIR, iar acum și-a luat și categoria D, ca să poată transporta persoane”, a declarat, în exclusivitate pentru evz.ro, Ion Aliman.
Va fi căutată de poliție în Italia Aurelia Radu? Vor săpa mai adânc procurorii DIICOT în cazul dispariției ei în plin scandal legat de Dincă și de rețele de proxeneți care trafichează minore, obligându-le să se prositueze? Vom continua să aflăm informații despre acest caz, care bine ar fi să fie doar o toană de adolescenți îndrăgostiți.