Comisarul european pentru politică regională vine la București.„Este o oportunitate unică pentru România să participe la această decizie istorică”
- Simona Stupar
- 14 martie 2017, 10:33
Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, se va afla în România, în perioada 15-17 martie 2017, pentru a discuta Cartea Albă privind viitorul Europei cu autoritățile române și societatea civilă.
Crețu va discuta cu reprezentanții guvernului situația utilizării fondurilor structurale în România pentru perioada financiară 2014-2020.
La începutul vizitei sale, Crețu va avea o întâlnire cu comisiile reunite de afaceri europene ale Senatului și Camerei Deputaților, pentru a discuta cele cinci scenarii privind viitorul Europei.
Același subiect va fi dezbătut și cu studenții de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), în suita de evenimente „Dialog cu Cetățenii", organizată de Comisia Europeană.
„Vin în România într-un moment crucial pentru Europa, când se discută cele cinci scenarii privind viitorul Uniunii Europene cu 27 de state membre. Este o oportunitate unică pentru România să participe la această decizie istorică. Prin prezența mea la București, doresc să lansez, în numele Comisiei Europene, o largă dezbatere națională, care să contureze opțiunea românilor pentru viitorul Europei”, a declarat ea.
Joi, comisarul se va întâlni cu premierul Sorin Grindeanu și cu vicepremierul Sevil Shaideh, Rovana Plumb, ministrul-delegat pentru Fonduri Europene, Florian Bodog, ministrul Sănătății,Mihai Tudose, ministrul Economiei, Gabriela Firea, primarul-general al municipiului București, și cu Daniel Tudorache, primarul Sectorului 1.
Cirețu a explicat că la nivelul Comisiei Europene există disponibilitate pentru a se oferi ajutor pentru progrese în domenii prioritare: desemnarea autorităților de management și control, îndeplinirea condiționalităților ex-ante rămase restante, accelerarea implementării și deblocarea tuturor proiectelor, debirocratizarea și simplificarea procedurilor la nivel național și, nu în ultimul rând, consolidarea capacității administrative la nivel regional și local.