Comerţul din România, scădere îngrijorătoare în martie!

Comerţul din România, scădere îngrijorătoare în martie!

Volumul comerţului cu amănuntul în Slovenia şi România a scăzut cu 1,8% şi, respectiv, 1,3% în martie, comparativ cu perioada similară din 2014.

Acesta este cel mai mare declin înregistrat în Uniunea Europeană, arată datele prezentate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), informează Agerpres.

În schimb, comerţul cu amănuntul a înregistrat în martie o creştere de 1,6% în zona euro şi de 2,5% în Uniunea Europeană. Expansiunea lunară a fost stimulată de majorarea vânzărilor din sectorul non-alimentar (3%) şi de alimente, băuturi şi ţigări (0,1%), în timp ce vânzările de combustibil auto au scăzut cu 0,7%. Cele mai mari creşteri au fost raportate în Malta (8,9%), Polonia (8,7%), Letonia (6,5%) şi Irlanda (6,4%), singurele scăderi s-au înregistrat în Slovenia (minus 1,8%), România (minus 1,3%), Belgia (minus 0,9%) şi Finlanda (minus 0,3%).

Ne puteți urmări și pe Google News