Combaterea fenomenelor meteo. Sistemul naţional antigrindină este operaţional
- Carmen Andrei
- 18 aprilie 2017, 17:38
Unităţile din cadrul Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor (SNACP) sunt operaţionale începând din data de 15 aprilie, fiind pregătite pentru combaterea căderilor de grindină prin intervenţii active în atmosferă, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
"Având în vedere faptul că dezvoltarea Sistemului Naţional Antigrindină reprezintă una din priorităţile Programului de Guvernare, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a stabilit pentru acest an alt grafic de punere în funcţiune a Unităţilor de combatere a căderilor de Grindină", se menţionează în comunicat.
Ministerul Agriculturii precizează că în anul 2017 acest program guvernamental a fost pregătit pentru lansare cu o lună mai devreme faţă de anul 2016 (respectiv 15 mai 2016), ca urmare a modificărilor climatice, precum temperaturi scăzute, căderi de grindină ş.a., factori ce s-au manifestat atipic faţă de anii precedenţi.
Conform MADR, în momentul de faţă sunt operaţionale 34 puncte de lansare, acoperindu-se o suprafaţă totală de 500.000 ha, cu o creştere de 78% faţă de anul 2016.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea declara la începutul lunii februarie că a început dezvoltarea sistemului antigrindină, iar până la sfârşitul anului vor exista 60 de puncte de lansare din trei puncte de comandă operaţionale.
"Am început şi programul antigrindină. Este în derulare, iar la 15 aprilie vor fi 34 de puncte de lansare operaţionale. Acum avem 23 şi vom mai termina 11, iar până la sfârşitului anului încă 26. În total, vom avea 60 de puncte de lansare cu trei centre de comandă operaţionale şi vom creşte suprafaţa protejată de la 280.000 de hectare la 500.000 de hectare. La anul vrem să ajungem cu 835.000 de hectare protejate. Vom începe şi cu stimularea precipitaţiilor, dar aceasta este o etapă mai dificilă şi încă nu avem conturate soluţiile din punct de vedere ştiinţific", a adăugat ministrul Agriculturii în luna februarie.