„Combaterea cancerului cu vitamine şi antioxidanţi”, este semnată de dr. Kedar N. Prasad şi dr. K. Che Prasad, iar traducerea din limba engleză de Liviu Meteescu. Volumul este cea mai recentă apariţie la Editura Trei.
Citind cartea de faţă, ajunsă în SUA la a patra ediţie revizuită şi completată, vom afla: • Cum putem maximiza efectele benefice ale programelor de tratare a cancerului, minimizând, totodată, efectele secundare ale chimioterapiei şi radioterapiei. • Cum să contracarăm efectele carcinogene ale radiografiilor dentare, ale tomografiilor, mamografiilor, telefoanelor celulare şi ale altor pericole inevitabile legate de stilul de viaţă modern. • Cum să reducem efectul oxidant al radicalilor liberi din sânge şi să scădem nivelul inflamaţiei cronice din organism. • Care sunt suplimentele nutriţionale optime pentru sporirea şanselor de evitare şi de înfrângere a cancerului.
Analizând studiile ştiinţifice recent publicate, autorii lămuresc controversele legate de utilizarea antioxidanţilor în tratamentul cancerului, scoţând în evidenţă toate informaţiile relevante, de la cauzele care duc la distrugerea multor vitamine din alimente prin gătire sau depozitare necorespunzătoare, până la rolul surprinzător jucat de seleniu în prevenirea cancerului.
„Recomand călduros această carte tuturor celor care vor să se informeze cu privire la folosirea suplimentelor nutriţionale fără să citească un tom academic. Autorii oferă elementele ştiinţifice necesare cu claritate şi într-un stil uşor de asimilat. Aranjarea textului în secţiuni şi subsecţiuni o fac simplu de parcurs, iar graficele şi tabelele îi ajută pe cititori să ia decizii privind modul în care suplimentele pot să le amelioreze sănătatea" - Joan Parisi Wilcox, Quantum Health
Dr. Kedar N. Prasad este cercetător-şef al corporaţiei Premier Micronutrient, după ce a fost directorul Centrului de Cercetări pentru Vitamine şi Cancer al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii Colorado, precum şi preşedinte al Societăţii Internaţionale pentru Nutriţie şi Cancer. Fiul lui, dr. K. Che Prasad, este director al departamentului de microbiologie şi codirector al departamentului de citologie la Marin Medical Laboratories.
„Un antidot util şi bine structurat la noianul de informaţii iresponsabile legate de vitamine. Dr. Prasad merită să fie aplaudat pentru această prezentare extrem de necesară şi bine documentată" - dr. Frank L. Meyskens Jr., director al Centrului Oncologic Chao Family, Universitatea din California, Irvine