A ajuns de la țară, din satul Rovine, județul Ialomița, la București cu gândul să își facă un rost în viață.
Pe când învăța la seral, în ‘77, un ofițer venit în clasă l-a întrebat dacă vrea să se înscrie la Școala Militară de Ofițeri de la Băneasa. Chiar dacă se pregătise pentru A.S.E., s-a înscris împreună cu un coleg și a intrat. În ‘80, a îmbrăcat prima oară uniforma de polițist, urmând ca până în 2005 să lucreze exclusiv în serviciul criminalistic.
În această perioadă, a băgat spaima în ucigași, violatori în serie, tâlhari și spărgători de locuințe, reușind „să ia urma” la sute de astfel de infractori și să îi dovedească. Expert în găsirea amprentelor, a lucrat cu agenți FBI, a înființat zece laboratoare de criminalistică la Poliția Capitalei, l-a identificat pe primul terorist român, Dragoș Ciupercescu, cel care a detonat o grenadă în fața liceului Jean Monnet și a făcut parte din echipa de cercetări care a investigat dezastrul aviatic de la Balotești. Printre altele, i-a mai luat amprentele și lui Passaris, cel mai crud asasin grec din anii 2000. Îl cheamă Gheorghe Marinache și e colonel în rezervă, fost criminalist, iar rândurile de față reprezintă cea de a doua ieșire a sa în spațiul public.
La cei 69 de ani, colonelul Gheorghe Marinache se ține bine. Știe că se dorește să vorbească despre cazul Caracal și, de aceea, ne lămurește de la început: „Am un principiu: nu vorbesc despre cazurile în care nu am făcut eu cercetarea. Să vă explic și de ce. Când lucram, m-am dus la o speță și nu știu cum naibii ziariștii ajunseseră la fața locului înainte să încep cercetarea. Le-am spus că, în primul rând, îi amprentez pe ei, pentru că nu știu pe unde au umblat în casă, pe unde au pus mâinile. La mine nu se punea problema să mă duc la locul crimei și să intre cineva. Asta era exclus! Dimineața, după ce am făcut fișele, le-am arătat jurnaliștilor. «Uitați, domnilor, sunt urmele voastre în casă, voi ați spart locuința!». «Băi, ești nebun, îi bagi la pușcărie!», mi-a spus panicat Ion Cristoiu, la care eu «Ce au căutat în casă? Ziariștii trebuie să stea afară. Eu nu am găsit alte urme!». Desigur că aveam alte urme. De atunci mi s-a dus vestea printre voi. «Aoleo, e Marinache la fața locului, nu merge!»”.
„Mache, vino la Jean Monnet că a aruncat unu cu o grenadă”
„Eram în concediu și făceam țuică în garaj. Era seară deja. Mă sună locțiitorul Gelu Drăjneanu și îmi spune «Băi, Mache, vino la Jean Monnet că a aruncat unu` cu o grenadă. M-am dus acolo pe jos, autospeciala cu toate costumele mele ajunsese deja. Era frig rău și aveam nevoie să mă ușurez, doar că n-aveam unde. Era la lume acolo...Iliescu, chiar și actorul Sergiu Nicolaescu, care a luat o bucată de asfalt de pe jos. «Aaa, ăsta e un nou tip de exploziv”, face Nicolaescu. M-a umflat râsul! I-am cerut unui pompier o lanternă, m-am dus să mă ușurez lângă o ghenă și când am aprins-o am văzut fix inelul de la grenadă. Noroc chior! Apoi, m-am echipat repede, am eliberat toată zona și am înconjurat-o, pentru că mai aveam de căutat pârghia și focosul. Ningea tare. A doua zi le-am găsit într-o tufă de trandafiri. Vorbesc de același individ care a pus o grenadă și la Gheorghe Lazăr și pe care l-a văzut un bătrân în timp ce o arma sub o placă. Dacă o mișca cineva, exploda! Cum l-am identificat? Cu un an înainte, cineva furase câteva grenade de la o unitate militară din Drumul Taberei. După atentatul de la Jean Monnet, am verificat dosarul ăsta de furt, că doar nu intra oricine într-o unitate militară. Era clar că e un fost angajat. Așa l-am găsit. Patru grenade le îngropase la mormântul lui taică-su”, turuie fostul criminalist.
Dragoș Ciupercescu, primul terorist român
Cazul Passaris, cel mai crud criminal din Grecia anilor 2000
În anii 2000, Konstantinos Passaris îngrozea Grecia, fiind liderul unei bande extrem de violente. Împreună cu complicii săi a ucis cinci polițiști greci. Arestat în februarie 2001 pentru fapte precum omor calificat și răpire de persoane, a simulat o criză de epilepsie, fiind astfel transportat la un spital, de unde a evadat ucigând, cu ajutorul unui locotenent de-al său, doi polițiști. Apoi, cu un pașaport fals a reușit să ajungă în România, unde a împușcat în cap un casier și un paznic al unei case de schimb valutar. „Cu două zile înainte de atacul de la casa de schimb valutar «Le Petit Bijou» primisem informații că intrase în țară și că e undeva pe la Bacău. Dar știam că fusese și la Constanța. După atac, am mers pe informații, s-a făcut o echipă de mascați și am făcut descindere. Cine avea nevoie de mandat de la judecător? «Mergem peste el!» am zis. Și așa l-am prins!”.
Cum s-a apucat de criminalistică
Colonelul Marinache s-a născut în 1950, iar primele șapte clase le-a făcut la țară, la Rovine, județul Ialomița. În clasa a opta a fost mutat de unchiul său la Roman, în Moldova. A făcut o școală profesională timp de trei ani de zile și a ieșit strungar. „Era ca la pușcărie”, spune râzând. Apoi, l-a luat în Armată, la Iași, unde a dus-o foarte bine. Scria foarte frumos și de aceea comandatul diviziei îl lua cu el peste tot. Ulterior, s-a retras la București, unde, pentru o perioadă, nu și-a găsit de muncă. Înscris la seral, în clasă cu cea care urma să-i devină soție, s-a decis să intre la Școala Militară de Ofițeri Băneasa, după ce un ofițer venit în clasă l-a momit. „În primul an făceam de toate, miliție generală adică, de la cercetare la fața locului, la rutieră. În al doilea am trecut la Criminalistică, unde am avut profesori care îmi creau scenarii, cazuri de crime drept probe de examen”. Pentru că era bun, profesorul l-a luat sub aripa sa și l-a făcut șef peste laborator.
Criminalistica și Criminologia
Colonelul explică faptul că mulți fac confuzii între serviciul de investigații criminale, criminalistică și criminologie. Aflăm că de partea tehnică, adică cercetarea la fața locului și expertizarea probelor, se ocupă criminalistica, cea care nu are treabă cu ancheta propriu-zisă. Apoi continună: „Criminologia se ocupă cu analiza psihologică a făptașului, cu portretul psihologic al persoanei anchetate. Serviciul de investigații criminale, adică poliția criminală sau cea judiciară, poți să îi spui cum vrei, caută autorul, umblă după făptaș, face investigațiile, îl reține”.
Ghicitorul în cafea
Fostul criminalist își reamintește o altă speță. Ne povestește de un bărbat care le ghicea viitorul femeilor în zațul de cafea. „I se punea pata și, după, le omora. A îngropat cinci femei într-o pivniță, a ucis șase în total. L-am dovedit cu cinci, pe a șasea o aruncase în lacul Floreasca. Nu i-am găsit cadavrul, din cauză că la vremea aia se cimentau malurile lacului și cred că….”
Dezastrul de la Balotești. „A ajuns Văcăroiu înaintea noastră”
„Plecasem la un caz, la o spargere de locuință, în Otopeni. Pe drum, la Arcul de Triumf, am văzut foarte multe salvări și o coloană SPP. «Opaa, se întâmplă ceva!», miam zis. Ajuns la Casa Scânteii, aud stația: nu te mai duci la spargere, te duci la Balotești! Căzuse un avion de linie, iar majoritatea din aeronavă erau belgieni. La Balotești, ăia de la circulație ne-au îndrumat pe niște coclauri. Ningea. Țin minte cât oi trăi că ajunsese înaintea noastră primministrul Nicolae Văcăroiu și că ne-a luat la draci din cauza asta. Păi, pe el l-au adus cu coloană, noi d-abia aveam cum să ajungem. La fața locului, nu era niciun cadavru întreg, numai bucăți de carne. Nu fusesem la nicio catastrofă până atunci, dar știam ce să fac din cărți, că trebuie să compartimentăm câmpul, să facem cercetarea pe sectoare. Am pus mâna pe topoare, am tăiat crengi și am împrejmuit cu ele locul faptei. Erau hectare întregi de acoperit! Din 46 de cadavre nu mai era unul întreg. Sticlele de parfum se făcuseră mărgele, dar păi carnea...Patru zile am stat pe teren și doișpe la IML”, continuă colonelul.
„Într-un an am văzut 600 de morți”
„Speța asta nu m-a afectat, însă alta…. Îl aveam pe fiu-miu, iar eu m-am dus la un copilaș care a băgat niște andrele în priză și a murit curentat. Când l-am văzut mi s-a rupt filmul: am crezut că e băiatul meu! De atunci nu m-am mai dus la morți de copii. Chemam un alt coleg, hai cu mine, că nu…” ne mărturisește Gheorghe Marinache. Și continună: „Munceam foarte mult, dar aveam o satisfacție enormă. Într-un an, fusesem la 600 de morți. La început nu îți pică deloc bine, dar în timp astfel de experiențe te călesc. Meseria asta mi-a schimbat viața. În bine! Cât am lucrat, am obținut două avansări la excepțional, fără nicio relație și nicio pilă. Am venit de la țară, am făcut școala militară si am obținut avansări prin muncă. Aveam câte 200-250 de autori probați pe urme în fiecare an. Nimeni nu a putut să zică ceva împotriva avansării mele.”
Violurie care nu l-au lăsat să doarmă
Întrebat ce caz l-a înverșunat cel mai tare, colonelul nu ezită: ”E vorba de un violator în serie, care urmărea femeile singure. Escalada pe bloc și intra peste femei în casă pe geam. Ne-a violat două colege, iar cel mai rău m-am frustrat când a batjocorit o fetiță de nouă ani. În timpul siluirii, monstrul își dădea cagula jos. Am făcut cercetarea la fața locului și am ridicat absolut tot ce se putea din casă. Și am găsit urme! Degetul întotdeauna îți dă autorul! Și m-am apucat să compar. Cu lupa făceam totul! Am verificat toată cartoteca: erau 120.000 de fișe cu amprente. Ajunsesem la litera M și mai aveam un snop. Și dau de Nastasiu Emanoil, țin minte numele cât voi trăi. El era cel care violase nouă femei. Fusese amprentat într-o razie, pentru că nu avea buletinul la el. Așa se proceda pe vremea aia dacă n-aveai actul de indentitate. Apoi, m-am dus cu informația la șeful serviciului, s-a făcut echipă și am plecat după el. L-am găsit cu bunurile victimelor în casă”.
„Uneori era agasant cu cazurile!”
La sfârșitul conversației, soția colonelului se scuză că se bagă în vorbă: „Venea acasă și îmi povestea de la fața locului. Reconstruia filmul. Fusese la un omor și era decepționat că nu dădea de urme. Eu eram prin casă și pusesem mâna sub masă, voiam să o mut, moment în care îi pică fisa: <<Acolo nu am căutat!>. Și s-a întors direct la locul crimei, s-a dus la masă și i-a găsit amprenta. Dacă dădea filmul înapoi, își aducea aminte ce a făcut, ce nu a făcut. Uneori era agasant cu cazurile! A făcut meseria din pasiune. Pleca de la masă, când primea telefon de la serviciu. Vino că avem un împușcat, vino că avem o tâlhărie, vino că avem o spargere”.