Florin Cîțu s-a întâlnit, sâmbătă, cu Derek Chollet, consilier politic al Departamentului de Stat. Aceștia au discutat mai multe subiecte, printre care și noi oportunități de colaborare între România și SUA. Întărirea flancului estic al NATO a fost, de asemenea, unul dintre subiectele importante abordate în cadrul întâlnirii.
La finalul acestei săptămâni, Florin Cîțu, președintele Senatului, a fost în vizită la Washington, acolo unde s-a întâlnit cu Derek Chollet, consilier politic al Departamentului de Stat.
Întâlnirea dintre oficialii români și cei americani a avut la bază identificarea de noi domenii și oportunități pentru viitoare colaborări. În cadrul întâlnirii s-a discutat despre întărirea flancului estic, inclusiv prin întărirea prezenței forțelor militare americane. Alte subiecte discutate de Florin Cîțu în timpul vizitei la Washington au fost importanța asigurării securității energetice europene și importanța includerii cât mai rapide a României în Programul Visa Waiver.
„Anul acesta marchează aniversarea a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România - SUA. În acest context, am discutat cu Derek Chollet, consilier politic al Departamentului de Stat, despre identificarea unor noi domenii şi oportunităţi de cooperare cu SUA. Am reiterat necesitatea consolidării Flancului Estic al NATO, inclusiv prin întărirea prezenţei forţelor militare americane. Am transmis angajamentul României pentru creşterea la 2,5% din PIB a cheltuielilor de apărare şi intensificarea cooperării cu SUA pentru dezvoltarea capabilităţilor forţelor armate române”, a scris Florin Cîţu sâmbătă pe Facebook.
Florin Cîțu se află într-o vizită de lucru la Washington
În postarea făcută în mediul online, președintele Senatului a prezentat și alte subiecte pe baza cărora s-a discutat în cadrul întâlnirii cu oficialii americani, precizând despre includerea României în programul Visa Waiver și noi măsuri pentru apărarea flancului estic.
„Ne-am consultat pe tema situaţiei din Ucraina, a măsurilor luate în acest context, şi a modalităţilor de sprijinire a Ucrainei. Un alt subiect a fost importanţa includerii cât mai rapide a României în Programul Visa Waiver”, a mai precizat Florin Cîţu.
Florin Cîțu și-a început vizita pe teritoriu american de joi, 24 martie. Vizita de lucru a președintelui Senatului se va încheia pe 30 martie. În toată această perioadă are un program extrem de încărcat, fiind programate întâlniri cu reprezentanți ai Legislativului SUA, ai mediului de afaceri, precum și cu comunitatea românească din zonă.
Președintele Senatului este însoțit, în vizita de lucru din SUA, de senatorii Robert Cazanciuc şi Radu Oprea (PSD), Alina Gorghiu şi Roberta Anastase (PNL), Ion Narcis Mircescu (USR) şi Lorand Turos (UDMR), potrivit unui memorandum intern prezentat săptămâna trecută în Biroul permanent al Senatului.