Colaborarea dintre comercianți, RetuRO și autorități locale pentru succesul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR). Interviu cu Mircea Șendruc, Director Executiv ADI Eco Buzău 2009
- Maria Dima
- 18 noiembrie 2024, 16:27
Într-o inițiativă care ar putea deveni model de bune practici în România, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Eco Buzău 2009, în parteneriat cu autoritățile locale, au lansat un program pentru implementarea punctelor de colectare a ambalajelor SGR. Această colaborare este menită să sprijine micii comercianți și să faciliteze accesul cetățenilor la punctele de returnare pentru a-și recupera garanția. Prin instalarea automatelor de colectare (RVM-uri) și un management eficient al ambalajelor care fac obiectul SGR, proiectul susține comunitatea locală, prin facilitarea organizării de puncte de colectare în proximitate.
-Ați decis să veniți în sprijinul micilor comercianți din județul Buzău pentru ca aceștia să își poată îndeplini obligația legală de organizare a punctelor de returnare a ambalajelor ce fac obiectul SGR. De ce și cum faceți acest lucru?
Sprijinul acordat micilor comercianți din județul Buzău pentru organizarea punctelor de returnare a ambalajelor în cadrul Sistemului Garanție-Returnare (SGR) este esențial din mai multe motive. În primul rând, multe persoane din mediul rural întâmpină dificultăți în a-și recupera garanția pentru ambalaje, deoarece încă nu au acces la infrastructura necesară în localitățile lor. Acest proiect facilitează recuperarea garanțiilor și oferă beneficii, atât pentru cetățeni, cât și pentru micii comercianți, care își pot crește vânzările prin participarea la acest sistem.
Pe lângă asta, proiectul sprijină și UAT-urile în gestionarea și raportarea ambalajelor colectate, contribuind astfel la atingerea obiectivelor de mediu și la responsabilizarea comunităților în ceea ce privește reciclarea.
Într-adevăr, ne-am decis să venim în sprijinul micilor comercianți și, totodată, al UAT-urilor pe raza cărora aceștia își desfășoară activitatea. Monitorizăm permanent situația deșeurilor din județ, iar odată cu lansarea programului SGR am observat că lipsa spațiului de depozitare, a personalului pentru colectarea manuală și a cunoștințelor privind gestiunea ambalajelor returnabile sunt probleme frecvent întâmpinate de micii comercianți.
O parte a acestui program va fi RVM-ul mobil care ne va facilita colectarea ambalajelor cu garanție din comunele cu un flux scăzut de ambalaje. Această soluție este folosită și în alte țări care au implementat programul SGR.
În urma discuțiilor cu reprezentanții UAT-urilor, am decis împreună că ar trebui să montăm aparate RVM, pe care le considerăm soluția optimă. Astfel, toți micii comercianți din județ vor putea participa la acest program, iar cetățenii care returnează ambalajele vor avea posibilitatea de a alege comerciantul unde să folosească voucherul sau opțiunea de returnare în numerar a garanției.
- Care este infrastructura proiectului și care sunt beneficiile pentru micii comercianți?
Proiectul prevede montarea de automate tip RVM, acele automate de colectare automată a ambalajelor, în colaborare cu UAT-urile din județul Buzău și cu micii comercianți. Pentru început, dorim montarea acestora în acele UAT-uri care au un flux mare de ambalaje, urmând ca ulterior să extindem proiectul în funcție de celelalte cerințe din județ.
Beneficiile pentru micii comercianți sunt semnificative, de la creșterea vânzărilor (atragerea de clienți care, în majoritatea cazurilor, folosesc voucherele primite de la automate pentru a face cumpărături în magazin), la reducerea încărcării personalului și până la optimizarea spațiului de depozitare, adică eliminarea spațiului ocupat pentru stocarea sacilor cu ambalaje și reducerea riscului de blocaj operațional.
Prin aceste măsuri, ne propunem să ușurăm activitatea micilor comercianți și să creăm o infrastructură sustenabilă de gestionare a deșeurilor, cu un impact pozitiv asupra comunităților locale.
-Ce rol joacă UAT-urile sau ADI (Asociație de Dezvoltare Intercomunitară) în acest proces?
Noi, ca ADI, suntem inițiatorii proiectului și parte din contractul de implementare, având un rol central în asigurarea bunei desfășurări a acestuia. În această calitate, ADI acționează ca liant între comercianți si UAT-uri. UAT-urile pun la dispoziție spațiile necesare pentru montarea automatelor RVM și beneficiază direct de colectarea separată a deșeurilor de ambalaj, realizată într-un mod eficient și controlat. Astfel, contribuția UAT-urilor este esențială pentru succesul proiectului, asigurând sprijin logistic și facilitând accesul cetățenilor la acest serviciu.
Până în acest moment nu am putut implementa acest proiect din motive de natură financiară și operațională. În primul rând, conform legii, garanțiile plătite ar trebui sa treacă prin bugetul local, lucru care este imposibil (sau aproape imposibil). De asemenea, presiunea asupra bugetului local generată de achiziția unui aparat RVM este mare în majoritatea cazurilor. În al doilea rând, pentru a avea succes, aceste RVM-uri trebuie operate de către specialiști, companii care au experiență în domeniu. Soluția fezabilă pentru gestionarea ambalajelor a fost identificată de către ADI și implică colaborarea cu un operator privat cu experiență în domeniu, care se va ocupa și de fluxul financiar. În egală măsură, experiența dovedită în gestionarea ambalajelor și proactivitatea în identificarea soluțiilor viabile necesare UAT-urilor au constituit premisele unui parteneriat public privat, în care toate părțile implicate își găsesc rolul specific. Rezolvarea situației gestionării ambalajelor, atât în mediul rural cât și în urban, își găsește soluția, în opinia noastră, prin acest gen de parteneriat.
-Cum au decurs până acum discuțiile cu UAT-urile?
UAT-urile membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Eco Buzău 2009 au primit cu entuziasm acest proiect, arătându-se foarte interesate de implementarea lui. Cerințele micilor comercianți pentru automate RVM erau deja ridicate, mai ales din cauza lipsei de spațiu de depozitare și a nevoii de a crea un cadru mai accesibil pentru cetățeni în vederea recuperării garanției. În multe cazuri, cetățenii erau nevoiți să transporte ambalajele până în alte localități dotate cu aceste automate pentru a-și putea recupera garanția. Această inițiativă le oferă o soluție locală și convenabilă, îmbunătățind astfel calitatea vieții în comunitate.
-Cum își vor recupera cetățenii garanția?
Pentru a-și recupera garanția, cetățenii vor putea returna ambalajele la RVM-ul instalat. La finalul procesului de colectare, automatul va emite un voucher cu valoarea garanției aferente ambalajelor returnate, iar oamenii vor putea folosi voucherele fie pentru achiziția de produse, fie pentru a solicita returnarea în numerar a contravalorii la magazinele înrolate din raza UAT-ului.