Noi detalii, despre regina Elisabeta a II-a, ies la iveală după moartea acesteia. Foștii săi angajați și colaboratori au făcut publice o serie de relatări legate de obiceiurile fostei suverane a Marii Britanii. O astfel de informație, dată publicității, arată că regina avea un cod secret, cu colaboratorii săi, care îi permitea să iasă din situațiile incomode. Ei erau atenți la diferitele gesturi și, conform unei înțelegeri prealabile, acționau în consecință.
Regina Elisabeta a II-a avea un caracter puternic și, de regulă, își masca destul de bine emoțiile și făcea față aproape oricărei situații, indiferent cât de incomodă ar fi fost. În anumite împrejurări, însă, prefera să fie „salvată” de colaboratorii săi ca să evite momentele delicate sau neplăcute. În cei 70 de ani de domnie, Regina Elisabeta a II-a a participat la sute de vizite oficiale, gale și evenimente caritabile, multe obositoare. Suverana a întâlnit, de asemenea, mulți șefi de stat, vedete și alte persoane publice, iar uneori a fost nevoită să facă față unor situații delicate.
Astfel, în timp, ea a dezvoltat un adevărat cod secret împreună cu colaboratorii săi, la care apela atunci când avea nevoie de ceva. Prin anumite gesturi pe care le făcea, ea le transmitea mesaje în baza cărora aceștia acționau.
Fostul majordom al suveranei, Ian Scott Hunter, a dezvăluit ce însemna atunci când aceasta își scotea rujul din poșetă sau când își muta geanta de pe un braț pe altul.
Gesturile secrete ale Reginei Elisabeta a II-a
Potrivit acestuia, în momentul în care își scotea rujul din geantă, colaboratorii care o însoțeau știau că regina dorește să plece acasă. Drept urmare, acționau în consecință și găseau o scuză, astfel încât să se poată retrage fără ca ceilalți să se simtă insultați.
„Cred că există un principiu conform căruia femeile nu se machiază în public. Dar, Regina avea geanta într-o parte, își scotea rujul și se ruja fără oglindă. Ăsta era un semnal că era gata să plece”, a povestit majordomul.
Potrivit spuselor sale, acest gest i-a permis să plece rapid de la orice eveniment. Astfel, datorită acestui cod secret, regina din Marea Britanie a reușit să evite situațiile neplăcute sau plictisitoare.
„Imediat, doamnele care o însoțeau începeau să pregătească lucrurile și Regina se ridica. Totul era pregătit pentru plecare”, a adăugat Ian Scott Hunter.
Când suverana își trecea geanta de pe un braț la altul, însemna că voia să încheie o conversație în curs. Drept urmare, un alt colaborator intervenea și o prelua din fața interlocutorului plicticos sau antipatic. Pentru a ieși dintr-o situație incomodă, regina Elisabeta a II-a își învârtea verigheta pe deget, iar atunci asistenții ei știau că trebuie să intervină, după cum relatează BBC.