Codul rutier impune reguli pe care șoferii trebuie să le respecte în orice circumstanță pe drumurile publice. Odată cu apropierea verii, tot mai mulți oameni își doresc să călătorească cu rulota, însă pentru asta ei trebuie să fie familiarizați cu o serie de reguli specifice.
Mai exact, șoferii cu permis de categoria B care doresc să tracteze o rulotă trebuie să fie conștienți de regulile stabilite în Codul rutier.
Conducătorii auto sunt obligați să se asigure că masa totală a ansamblului nu depășește 750 de kilograme.
Codul rutier. Regulile pentru șoferii care tractează o rulotă
Legislația rutieră stabilește și că este permisă conducerea unui ansamblu compus dintr-o remorcă și un autovehicul care nu depășește 3,5 tone, cu condiția ca masa remorcii să nu fie mai mare decât masa proprie a autoturismului.
Șoferii care doresc să tracteze remorci cu o masă totală a ansamblului mai mare decât cea permisă de 750 de kilograme trebuie să obțină permisul categoria BE.
Odată luat examenul pentru această categorie, șoferi pot conduce și vehicule cu masa totală a ansamblului mai mare de 3.500 kg.
În plus, conducătorii auto care tractează o remorcă sau o rulotă trebuie să respecte anumite limite de viteză mai restrictive, conform regulilor din Codul rutier:
- 120 km/h pe autostrăzi;
- 110 km/h pe drumurile expres;
- 90 km/h pe drumurile naționale europene;
- 80 km/h pe alte tipuri de drumuri (naționale sau județene);
- 50 km/h în zonele rezidențiale.
Sancțiunile pe care le pot lua șoferii dacă încalcă regulile de circulație
Cuantumul sancțiunilor pentru șoferii care nu respectă prevederile din Codul rutier variază în funcție de gradul de depășire a limitei legale.
Șoferii pot fi sancționați cu un număr de puncte amendă cuprins între două și 20, valoarea unui punct fiind de 165 de lei.
- 10 – 20 km/h peste limită: 2 – 3 puncte de amendă;
- 21 – 30 km/h peste limită: 4 – 5 puncte de amendă;
- 31 – 40 km/h peste limită: 6 – 8 puncte de amendă;
- 41 – 50 km/h peste limită: 9 – 20 puncte de amendă;
- peste 50 km/h peste limită: 9 – 20 puncte de amendă și suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile;
- peste 70 km/h peste limită: 9 – 20 puncte de amendă și suspendarea permisului de conducere pentru 120 de zile, după cum stabilește Codul rutier.