Codin Maticiuc este unul dintre cei premiați de Revista Capital la categoria ”Campania de CSR a Anului”. Celebrul actor a reușit să mobilizeze întreaga Românie și să adune fonduri pentru renovarea spitalelor. Marți seara, vedeta a dezvăluit care este scopul final al campaniei sale.
Gala Premiilor Capital recunoaște meritelor românilor care au reușit să schimbe ceva în țara noastră. Printre cele 10 categorii, se numără și ”Campania de CSR a Anului”, care mi-l aduce în prim-plan pe Codin Maticiuc.
Celebrul actor a fost premiat pentru activitatea sa fin cadrul Fundației Filantropice Metropolis. Codin Maticiuc a contribuit extrem de mult la renovarea spitalelor din România, mergând personal la oameni influenți pentru a strânge fonduri. Prezent marți seara la Gala Premiilor Capital, actorul a dezvăluit care este, de fapt, scopul final al campaniei sale.
„Inițiativa noastră este opusul unei inițiative mai vechi numite vile private din bani publici. Scopul meu final nu este să renovez toate spitalele din Romania, ci de a educa prin exemplu și de a căpăta o voce cândva și a reuși să propunem schimbarea unor legi”, a mărturisit Codin Maticiuc.
”Spitale publice din bani privați” este campania prin care celebrul actor a reușit să strângă fonduri și să refacă secția de nefrologie pediatrică a Spitalului Fundeni dar și să renoveze Spitalului Județean Neamț.
Români premiați la categoria ”Campania de CSR a Anului”
Codin Maticiuc nu este singurul care a reușit să se facă remarcat în acest segment. Mirela Nemțanu, directorul executiv al Hospice Casa Speranței, a fost premiată marți seara. Instituția pe care o reprezintă are mai bine de 30 de ani de activitate, iar în prezent este cea mai mare fundație de acest fel din România. Ei au reușit să construiască prin donații proprii două spitale, unul la Brașov și unul la București.
„Sărbătorim 30 de ani de activitate. Noi am adus paleația în România și am început să instruim oameni. Pacienții noștri sunt oameni cu boli incurabile care cer un sfârșit mai demn. Dedic această nominalizare tuturor oamenilor care au făcut parte din povestea noastră în cei 30 de ani”, a declarat Mirela Nemțanu.
Samuel Negoiescu, fondatorul și președintele Asociației Speranță pentru România, este cel de-al treilea român nominalizat la categoria ”Campania de CSR a Anului”. În cei 12 ani de activitate, fundația a reușit să sprijine 8.300 de oameni neajutorați cu un total de peste 7 milioane de euro pe care i-a strâns de la 325.000 de donatori.
„Mulțumesc tuturor, companii sau persoane fizice, care au susținut și susțin fiecare dram de speranță în primii 12 ani de viață ai Asociației. Pentru mine binefacerea dezinteresată, caritatea, au fost și sunt un mod de a fi. Activitatea asociației este doar o extensie a unui mod de a fi, de a trăi, de a înțelege viața și rolul nostru în societate. În cei 12 ani de activitate, Asociația Speranță pentru România a strâns donații de 7,1 milioane de euro, din care 5,6 milioane doar în cei doi ani de pandemie: 2020 și 2021”, a declarat Samuel Negoiescu la Gala Premiilor Capital.
Fundația Mereu Aproape, reprezentată de Alessandra Stoicescu, se numără printre cei premiați marți seara. Românii se pot ajuta între ei cu ajutorul donațiilor, având posibilitatea să aleagă încotro se îndreaptă banii lor. Fundația a adunat până în prezent peste 20 milioane de euro cu care a contribuit la buna dezvoltare a societății prin sprijinirea copiilor și părinților aflați în nevoie.
Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu sunt și ele românce care merită respectul nostru. Ele sunt fondatoarele Asociației ”Dăruiește Viață” și au în derulare strângerea de fonduri pentru construirea primului spital pentru copii din donații și sponsorizări de la diferitele companii. Până în prezent, au reușit să adune peste 5.600 de firme au contribuit la proiectul lor.