COD RUTIER 2018, lovitură pentru şoferii indisciplinaţi în traic. Cum vor fi sancţionaţi pe baza filmuleţelor ajunse la poliţie

„Este de notorietate că cele mai multe contravenţii sunt făcute de conducătorii auto, iar eu ca poliţist nu pot lua măsuri, în baza legislaţiei actuale, dacă nu există înregistrări cu un aparat omogolat al Poliţiei Române. Din câte ştiu, în alte ţări, precum Marea Britanie, există un site al poliţiei unde conducătorii auto încarcă astfel de filmări şi în peste 90% din cazuri se aplică sancţiuni”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, agent şef adjunct Dan Georgescu, membru al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România. Plecând de la acest considerent, un poliţist din Constanţa propune schimbarea radicală a Codului Rutier în ceea ce priveşte instrumentarea sancţiunilor pe care le pot primi şoferii care calcă pe bec. Poliţistul din judeţul Constanţa a propus, nici mai mult nici mai puţin, ca şoferii care încalcă legea să poată fi sancţionaţi chiar dacă au fost surprinşi de alte camere de luat vederi faţă de cele omologate ale oamenilor legii. Ideea sa a ajuns la urechile unui grup de parlamentari care vor acum vor să propună un proiect de lege.

Articolul 109 din Codul Rutier prevede că aplicarea sancţiunilor şi constatarea acestora se fac doar de către poliţistul rutier, prin mijloace tehnice omologate. Aşa se face că mulţi dintre conducătorii auto care au încălcat legislaţia rutieră reuşesc să scape basma curată, prevalându-se de textul respectivului articol.

Nu puţine sunt cazurile în care şoeri indisciplinaţi în traic reuşesc să scape de braţul legii apelând la un mic tertip, permisibil prin lege. Deşi, în cazul multora, există înregistrări făcute de alţi conducători auto care au surprins momentul în care este încălcată legea, şoferii din această categorie reuşesc să fenteze legea, apelând la serviciile unui avocat deştept care invocă Articolul 109 din Codul Rutier  care prevede că aplicarea sancţiunilor şi constatarea acestora se fac doar de către poliţistul rutier, prin mijloace tehnice omologate. Anularea acestuia din urmă printr-un proiect de lege care ar permite anchetarea şoerului şi în baza altor probe decât cele oficiale poate, în opinia iniţiatorilor proiectului, stopa haosul de pe şosele.  

Actualele prevederi împiedică aplicarea de sancțiuni de către polițiștii rutieri atunci când abaterile sunt surprinse de alți participanți la trafic cu propriile camere de bord. Este vorba de depăşirile peste linia continuă, depăşirea coloanelor, neacordarea de prioritate etc. Iniţial, Dan Georgescu s-a gândit la iniţierea unei petiţii, care ar fi avut nevoie de 100.000 de semnături, provenite din cel puţin un sfert din judeţele ţării. Totuşi, poliţistul a fost contactat de mai mulţi parlamentari din diverse partide, care vor să iniţieze un proiect de lege în acest sens.

„La art. 109, se introduce alineatul 2, ind.1: Constatarea contravențiilor, cu excepția celor care sancționează depășirea vitezei legale, se poate face și cu ajutorul mijloacelor tehnice ale participanților la trafic, chiar dacă nu sunt certificate și omologate, dacă cu ajutorul acestora se pot determina cu precizie locul, data și ora comiterii contravenției, precum și vizionarea cu claritate a plăcuțelor cu nr. de înmatriculare, marca, modelul și culoarea vehiculului care face obiectul contravenției”, mai afirmă Dan Georgescu despre cum ar arăta completarea articolului din Codul Rutier.